Arsenal dă vina pe arbitru pentru eliminare

Arsenal dă vina pe arbitru pentru eliminare

Jucătorii echipei engleze Arsenal Londra au aruncat vina pentru eliminarea din optimile Ligii Campionilor, după eşecul de aseară, scor 1-3, pe terenul lui FC Barcelona, pe umerii arbitrului elveţian Massimo Bussaca.

"Eliminarea mea a influenţat foarte mult rezultatul final. Este o glumă proastă. Cum puteam auzi fluierul lui când pe stadion 95.000 de persoane făceau un zgomot infernal?", a declarat Van Persie, care a primit al doilea cartonaş galben în minutul 56 al meciului, la scorul de 1-1, pentru că a şutat în minge după fluierul arbitrului.

"Am pierdut în faţa unei bune echipe a Barcelonei, felicitări, dar avem multe regrete, nu ne aşteptam să pierdem aşa", a declarat şi antrenorul "tunarilor", francezul Arsene Wenger. Arsenal a pierdut aseară cu 3-1 pe terenul lui FC Barcelona, după ce în tur, englezii se impuseseră la limită, scor 2-1.

Ne puteți urmări și pe Google News