Cum poate influenţa Iranul preţul petrolului

Cum poate influenţa Iranul preţul petrolului

Aflat în această perioadă la conducerea Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), Iranul deţine pârghiile necesare pentru a influenţa preţul barilului de ţiţei, scrie cotidianul britanic „The Guardian”.

Astfel, regimul de la Teheran are puterea de a decide dacă se impune convocarea reuniunilor de urgenţă în timpul cărora statele membre OPEC pot vota pentru creşterea producţiei. În aceste condiţii, preţul petrolului rămâne volatil. Astăzi, după ce Nigeria a anunţat că ia în calcul creşterea producţiei, cotaţia petrolului Brent a coborât până la 112,79 dolari pe baril. Şi Kuweitul a dat semnale similare, însă, ulterior, Iranul a intervenit şi a precizat că nu sunt motive pentru ca OPEC să decidă creşterea producţiei. Drept urmare, cotaţia petrolului Brent a urcat până la 115 dolari pe baril. Cu ochii pe Arabia Saudită Analiştii avertizează că dacă valul de proteste care a lovit Tunisia, Egiptul şi Libia va afecta puternic şi Arabia Saudită, care  deţine 20% din rezervele mondiale de ţiţei, preţul petrolului riscă să explodeze. Deoarece în centrul manifestaţiilor antiguvernamentale recente din Arabia Saudită s-au aflat tinerii, guvernul de la Riad s-a grăbit să-şi centreze pachetul de măsuri sociale, în valoare de 37 de miliarde de dolari, pe nevoile acestora. Una dintre marile probleme este rata şomajului, care atinge aproape 40% în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani. Anthony Skinnera, analist de risc la compania Maplecroft, apreciază însă că măsurile sociale nu vor stopa răspândirea protestelor în Arabia Saudită.