Boc, la asumare: Dacă oamenii muncesc, legea îi apară

Boc, la asumare: Dacă oamenii muncesc, legea îi apară

Premierul Emil Boc şi-a argumentat astăzi în faţa parlamentarilor asumarea pe Codul Muncii prin faptul că proiectul legislativ încurajează performanţa angajaţilor. "Dacă oamenii muncesc şi îşi fac treaba, legea îi apară", a spus el, referindu-se la concedierile colective.

Cele mai importante declaraţii ale lui Emil Boc în Parlament

  • În cazul concedierilor colective, până acum exista interdicţia ca pe o perioadă de 9 luni de zile să nu se poată face angajări, ceea ce ducea la o rigiditate. Modificarea noastră: în termen de 45 de zile, salariatul concediat are dreptul să fie angajat pe acelaşi post, fără concurs.
  • Dacă muncesc şi îşi fac treaba, legea îi apară. Îi apară pe acei care muncesc corect şi bine în ţara aceasta
  • România deţine cea mai mică pondere a contractelor de muncă pe perioadă determinată din Uniunea Europeană. Avem un Cod al Muncii care în acest moment nu permite ca atunci când ai un proiect pe perioadă determinată să poţi aduce o persoană care să lucreze la acel proiect şi avem aici cazul proiectelor europene. Şi atunci, am propus ca perioada determinată să fie de 36 de luni în loc de 24, iar contractul să fie prelungit prin acordul părţilor.
  • Vreau să contrazic faptul că se va lucra 16 ore pe zi. În primul rând e vorba de Constituţie, care spune clar că durata normală de lucru este de cel mult 8 ore. Ce se modifică atunci? În momentul de faţă, actualul Cod ne spune că durata maximă legală nu poate depăşi 48 de oră pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Actualul cod ne precizează că pe anumite sectoare de activitate, se poate prelungi, calcula perioada de referinţă a mediei celor 48 de ore pe săptămână la interval de patru luni de zile şi nu la trei luni cum e acum.
  • Am spus-o de fiecare dată la dezbaterile pe Codul Muncii că scopul modificării este acela de a crea mai multe locuri de muncă în România. Adică, prin modificările pe care le propunem, angajatorii vor putea angaja mai uşor, iar salariaţii îşi vor putea găsi mai uşor de lucru.
  • Realităţile ne-au demonstrat că avem nevoie de modificarea Codului Muncii. Actuala lege este din 2003, iar de atunci au intervenit cel puţin două modificări: intrarea în UE şi şi criza economică globală, care ne-a demonstrat că avem nevoie de o mai mare flexibilitate a relaţiilor de muncă.
  • România, într-un sondaj al World Economic Forum, ocupă locul 114 din 139 de ţări în privinţa rigidităţii pieţii muncii.
  • Dacă vrem să fim competitivi, să facem faţă provocărilor din UE, atunci trebuie să coordonăm legislaţia noastră cu ce se întâmplă în Europa şi în lume. Dacă ne uităm la rata de ocupare în România observăm că este undeva la 58-59%. Asta înseamnă că avem loc suficient pentru a avea mai multe locuri de muncă'
  • Scopul esenţial al Codului: diminuarea muncii la negru
  • Orice loc de muncă ocupat cu contract de muncă înseamnă protecţie suplimentară pentru angajat şi sume suplimentare care ajung la bugetul de stat. De asemenea, prin noul Cod al Muncii cresc şi sancţiunile pentru cei care continuă să practice munca la negru'

Eugen Nicolaescu, viceliderul deputaţilor liberali, a anunţat dinaintea şedinţei reunite că parlamentarii PNL nu vor participa la plen, iar în cursul zilei de astăzi vor depune şi textul moţiunii de cenzură. Emil Boc a ajuns la Parlament în jurul orei 10.00 şi a petrecut mai bine de 20 de minute în biroul Robertei Anastase, alături de alţi lideri ai PDL. În debutul şedinţei, Ioan Oltean a anunţat că în sală sunt 239 de deputaţi şi senatori din 471, absenţii fiind plecaţi să cumpere flori pentru colege. Asumările lui Boc Premierul îşi angajează, astăzi, răspunderea pe Codul Muncii. Este a 11-a oară în doi ani când Guvernul îşi asumă un proiect legislativ, Emil Boc jucându-şi scaunul de premier. Opoziţia, care nu va fi prezentă în sală, a anunţat deja moţiune de cenzură. După ce a intrat în istorie ca primul şef de Guvern care a fost demis de Parlament în ultimii 20 de ani, fiind apoi numit din nou prim-ministru, Emil Boc a mai înregistrat o "performanţă": un număr record de legi adoptate prin asumare. Deşi angajarea răspunderii este o formă excepţională de legiferare, acest rol fiind al Parlamentului, în ultimii doi ani, Guvernul condus de Emil Boc şi-a mai angajat răspunderea de 10 ori. Astăzi, premierul îşi riscă scaunul pentru a 11-a oară, fiind în joc Codul Muncii. Şi pentru a nu risca proteste în Parlament, aşa cum s-a întâmplat în decembrie când un angajat al TVR s-a aruncat în gol de la balcon, la şedinţa de plen de astăzi a fost interzis accesul publicului. Din 2009 şi până acum Guvernul şi-a mai asumat alte proiecte importante, dar controversate, precum Codul Civil, Codul Penal, Legile salarizării, Legea educaţiei naţionale sau Pachetul de legi privind reorganizarea unor instituţii publice. Răspunsul opoziţiei la asumările Guvernului a fost pe măsură. Aproape de fiecare dată, PSD şi PNL au depus moţiune de cenzură. În replică la angajarea răspunderii de astăzi, parlamentarii liberali şi social-democraţi vin pregătiţi cu textul moţiunii, sperând să întrunească majoritatea care să amendeze legea, dar care să dărâme şi Executivul. 

Ne puteți urmări și pe Google News