Conturile regimului Gaddafi, blocate în SUA şi Europa
- Flavius Toader
- 1 martie 2011, 20:46
Mai multe ţări, printre care SUA, Germania, Austria şi Marea Britanie au îngheţat conturile şi au blocat bunurile aparţinând familiei lui Muammar Gaddafi sau regimului de la Tripoli.
Ministerul german al Economiei a anunţat chiar azi îngheţarea conturilor din Germania ale unui fiu al liderului libian Muammar Gaddafi, reprezentând două milioane de euro depuşi la o bancă privată. Un purtător de cuvânt al ministerului a refuzat să dezvăluie identitatea fiului şi a instituţiei bancare în cauză.
Ministerul Economiei a luat această „decizie temporară privind un caz particular” în acord cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Finanţelor şi Bundesbank, banca centrală germană, şi ca reacţie la „evoluţiile din Libia”, a anunţat un comunicat al ministerului, citat de Agerpres.
Cu câtea zile în urmă, unul dintre fii dictatorului critica acuzaţiile din presa internaţională privind averea dictatorului de la tripoli şi asigura că familia Gaddafi este una modestă.
Conturile clanului Gaddafi din Germania sunt limitate. Ele sunt mult mai mari în Austria, de exemplu, ţară cu care Libia întreţinea relaţii mult mai strânse. Banca Centrală a Austriei (OeNB) a declarat azi că a îngheţat activele familiei liderului libian Muammar Gaddafi şi ale altor asociaţi ai săi care sunt sancţionaţi de Uniunea Europeană, informează Reuters.
OeNB a afirmat într-o declaraţie că aproximativ 1,2 miliarde de euro sunt depozitaţi în instituţii financiare austriece, adăugând că rămâne de clarificat cât anume din aceste depozite aparţine celor aflaţi pe lista de sancţiuni a Uniunii Europene.
Şi trezoreria britanică a îngheţat bunurile aparţinând colonelului Gaddafi. Oficialii de la Londra nu au precizat valoarea bunurilor îngheţate, dar presa speculează că valoarea ar fi de aproximativ 1 miliard de lire sterline.
Compania Pearson, care deţine cotidianul Financial Times, a anunţat că cele 3% dintre acţiunile sale, deţinute de Autoritatea Libiană de Investiţii, au fost de asemenea îngheţate.
Statele Unite au blocat deja active libiene în valoare de 30 de miliarde de dolari, a declarat luni un înalt responsabil al Trezoreriei la Washington, transmite AFP.
„Treizeci de miliarde de dolari cel puţin au fost blocate în virtutea decretului” semnat vineri de preşedintele Barack Obama, a indicat presei secretarul de stat interimar în Trezorerie însărcinat cu lupta împotriva terorismului şi informaţii financiare, David Cohen.
„Este cel mai mare fond vreodată îngheţat în virtutea unui program de sancţiuni” în Statele Unite, a precizat Cohen. Consiliul de Securitate al ONU a votat sâmbătă pentru impunerea de sancţiuni regimului de la Tripoli. Cei 15 membri ai Consiliului au aprobat impunerea unor interdicţii de deplasare şi blocarea bunurilor aparţinând colonelui Gaddadi, copiilor săi şi altor oficiali din domeniul securităţii şi serviciilor secrete, care au jucat un rol în reprimarea protestelor.
Uniunea Europeană a adoptat luni embargo asupra vânzărilor de arme către Libia, precum şi măsura îngheţării activelor financiare şi interdicţii de călătorie contra colonelului Muammar Gaddafi şi a altor 25 de apropiaţi ai acestuia,