Primul maraton al roboţilor | VIDEO

Primul maraton al roboţilor | VIDEO

Prima cursă de 42.195 de metri destinată roboţilor cu două picioare a început joi. Deocamdată, niciunul dintre "concurenţi" nu a ajuns la linia de sosire, scrie physorg.com.

Roboţii au început cursa joi, pe un circuit de 100 de metri dintr-o sală din Osaka (Japonia). Imaginile de la eveniment, pe care le puteţi vedea mai jos, îi prezintă pe roboţi când fac exerciţii de încălzire, ca flexatul genunchilor şi ridicarea braţelor, pentru amuzamentul publicului.

Cei care au gândit micuţii roboţi care participă la cursă (cel mai înalt are doar 44 de centimetri) pot schimba bateriile şi motoarele "creaturilor" de metal. În schimb, dacă se întâmplă ca un robot să cadă, acesta trebuie să fie capabil să se ridice de unul singur, altfel va fi descalificat. 42 de kilometri în 4 zile

Unul dintre organizatori a spus că se aşteaptă ca primul "alergător" - dacă poate fi folosit acest cuvânt - să termine cele aproape 424 de ture în cursul zilei de astăzi, adică la patru zile după startul probei. Cursa poate fi urmărită live aici (nu se recomandă persoanelor lipsite de răbdare).

Ne puteți urmări și pe Google News