Ce s-a întâmplat, în ultimii trei-patru ani, încât românii, care păreau obsedaţi de lupta împotriva corupţiei, să fi devenit nu doar indiferenţi, ci făţiş ostili acestei idei? Simplu: şi-au însuşit punctul de vedere al celor implicaţi în jaf, escrocherie şi îmbogăţire pe spinarea statului.
Vă mai aduceţi aminte de veritabila gardă pretoriană convocată de pesedişti ori de câte ori s-a pus problema cercetării unuia de-al lor? Aţi observat cu ce viteză s-a răspândit molima sabotării justiţiei? E mai uşor să ajungi la secretele piramidei lui Keops decât la Ridzi şi Păsat. Nici o diferenţă între comportamentul parlamentarilor, indiferent de culoare politică, şi felul în care, la Craiova, bandele mafiote şi-au demonstrat forţa la înmormântarea unuia din capii locali. Greşesc, e o diferenţă: interlopii olteni aveau măcar curajul să-şi arate, la lumina zilei, chipurile şi chiar armele. Parlamentarii se ascund în spatele "procedurilor", "regulamentelor", "disciplinei de partid" şi "votului secret".
Prin televiziunile aservite, cazurile de presupusă corupţie la vârf au fost prezentate drept abuzuri, răzbunări ale puterii, măsluiri ale justiţiei. Cele mai agresive acuzaţii că justiţia "s-a mutat la televizor" au loc tocmai la televiziuni. Dacă n-ar fi interesate de transformarea fiecărei arestări într-o apocalipsă, televiziunile s-ar rezuma la un simplu anunţ şi nu lear trata ca pe nişte războaie mondiale. Camerele de filmat plasate la fiecare colţ al clădirii poliţiei sau tribunalului, escadrilele volante "acuzatori din oficiu", apărute ca din pământ la orice oră din zi şi din noapte pentru a pune paie pe foc sunt parte a unui flux al manipulării ce lucrează în trei schimburi.
Nu sunt fanul arestărilor preventive, dar nu sunt nici fanul proceselor care durează cu deceniile. Oricât am da-o pe după cireş, ceva e putred în felul administrării justiţiei - de la neprofesionalismul instrumentării cazurilor, până la deciziile, adeseori şocante, ale completelor de judecată. Pe vremea terorii pesediste, un prieten avocat îmi povestea că, dacă eşti dispus să pui la bătaie cincizeci de mii de euro, scapi de orice: delapidare, omor, jar armat, crimă pasională, trafic de droguri, contrabandă cu arme şi oricare din infracţiunile de care în lumea civilizată nu te absolvă, dacă le-ai comis, nici Dumnezeu. Noi nu reuşim să închidem nici măcar un chioşc de "etnobotanice" aflat în buza şcolii, nu putem să-l amendăm pe Vadim pentru două infracţiuni comise în văzul lumii: încălcarea unei sentinţe judecătoreşti definitive şi ultraj. Aşa că despre marile infracţiuni de corupţie şi abuz nici nu poate fi vorba.
Efectul devastator al televiziunilor aservite e atât de mare încât românii nu mai cred ceea ce ştiu ori îşi amintesc din propria experienţă cu vameşii. Pentru ei, manipulările "dresorilor" din slujba lui Vîntu şi Voiculescu sunt literă de lege. Nu încetez să mă mir de unde au deprins mercenarii de la Antene şi Realitatea metodele ce duhnesc a securism. Or fi însuşiri dobândite ori înnăscute?
Tehnic vorbind, abilitatea de a manipula frânturile de adevăr, de a călca în picioare orice informaţie neconvenabilă patronilor, transformând-o în opusul său, e ca la carte. Oamenii ăştia sunt atât de pervertiţi încât n-ar recunoaşte că ziua e zi şi noaptea noapte decât dacă aud în cască OK-ul stăpânului. Că ei trăiesc într-o realitate paralelă, e treaba lor. Tristeţea e că i-au atras în neantul mental al unor existenţe schizofrene pe mult prea mulţi români.
Cât durează fidelitatea lor o dovedeşte felul în care una din cele mai "carnasiere" repre zen tante ale speciei, Oana Stancu, a înţeles să explice relaţia cu Vîntu: cică bietul singuratic o asalta cu telefoanele, însă ea, marea vedetă independentă, îl trimitea sistematic la plimbare. Cum a fost primit mesajul duduii s-a văzut imediat din declaraţia lui Vîntu: bine a făcut managerul Realităţii că a dat-o afară!
Aviz celor interesaţi s-o angajeze. Ca şi pe dubletul ei într-ale urii, Ursu. Va veni un moment când vor ieşi la suprafaţă istoriile sinistre ale ultimilor ani. Vom vedea, cu trecerea vremii, cum de-a fost posibilă paralizarea sistemului de justiţie şi cât de mare e responsabilitatea mercenarilor din televiziuni şi din presa scrisă. Nu sunt mulţi - probabil douăzeci-treizeci -, dar au o energie diabolică. Nu obosesc să rostească de sute de ori pe zi aceleaşi aberaţii, până când boţul murdar de minciuni diversioniste se decolorează, transformându-se întro jerbă de panglici imaculate, atârnând la pălăriile onorabililor cetăţeni ne-puşcăriaşi şi ne-turnători Vîntu şi Voiculescu.
Cam aşa, prin presiunea neobosită a celor direct interesaţi ca România să fie o ţară neguvernabilă, cu o justiţie timorată şi o poliţie cu juma’ de normă la datorie, juma’ de normă în cârdăşie cu infractorii, cetăţeanul român a tras concluzia că lupta împotriva corupţiei e ceva ruşinos, pe când atacurile la baionetă ale plutocraţiei mediatice contra statului de drept au deplină legitimitate. Halal instituţii, halal cetăţeni! Între timp, braţ la braţ, românul de la televizor şi românul din piaţă fredonează refrenul răscopt de-atâta uz: urâm corupţia, dar îi iubim pe corupţi! Fireşte, pe melodia cântecului "We Are the Champions".
Recomandările noastre
