Boc: "Interveniţi fără menajamente în combaterea fenomenului etnobotanicelor"

Boc: "Interveniţi fără menajamente în combaterea fenomenului etnobotanicelor"

Premierul Emil Boc le-a cerut prefecţilor să acţioneze direct şi fără menajamente în lupta împotriva celor care comercializează ilegal plante etnobotanice.

În plus, prim-ministrul le-a explicat prefecţilor, prin intermediul unei videoconferinţe, ce prevede ordinul, privind combaterea comerţului cu etnobotanice, care a fost aprobat în şedinţa de Guvern de miercurea trecută. "Studiaţi cu maximă atenţie ordinul semnat de către miniştrii de resort, alcătuiţi echipele de control, interveniţi direct şi fără menajamente în combaterea acestui fenomen", le-a spus Boc prefecţilor, duminică. Prefecţii vor trebui să raporteze, lunar, Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI)acţiunile desfăşurate în acest sens, iar, ulterior,  MAI va informa Guvernul. Potrivit premierului, pe baza rezultatelor controalelor, se va stabili, apoi, dacă se impune aplicarea şi altor măsuri în acest domeniu. Lege pentru interzicerea etnobotanicelor "Guvernul a aprobat un program de măsuri extrem de dur pentru combaterea comercializării etnobotanicelor, practic, am declanşat o acţiune generală împotriva etnobotanicelor", a mai declarat Boc. În şedinţa de miercurea trecută, Executivul a aprobat un plan concret de acţiune pentru o intervenţie mai fermă în teren, astfel încât să se suplimenteze echipele de control din teren şi acestea să nu se limiteze la forţele Ministerului Administraţiei şi Internelor, ci să cuprindă şi reprezentanţi ai Gărzii Financiare, Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare, Oficiului pentru Protecţia Consumatorului. Potrivit planului, care a fost publicat deja în Monitorul Oficial, la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti se vor  constitui echipe mixte de control, ale căror acţiuni se vor realiza prin coordonarea prefectului sau la iniţiativa acestuia. Premierul a mai precizat, duminică, că se lucrează la un proiect legislativ pentru a interzice etnobotanicele după "cea mai avansată lege din UE, legea poloneză".

Ne puteți urmări și pe Google News