Lista proiectelor realizate în parteneriat public-privat, finalizată la 1 martie
- Mihaela Radu
- 17 februarie 2011, 16:32
Lista preliminară a proiectelor din cadrul parteneriatului public-privat va fi finalizată până la 1 martie. Ulterior va fi prezentată mediului de afaceri intern şi internaţional pentru atragerea unor investitori, a spus premierul Emil Boc la finalul şedinţei de guvern de miercuri.
”Avem deja o listă preliminară a acestor proiecte, aşa cum am anunţat, până la 1 martie va fi definitivată în cadrul guvernului şi va fi prezentată mediului de afaceri intern şi internaţional pentru atragerea investitorilor pentru obiective pentru care statul nu are prevăzute resurse de finanţare, nici de la buget, nici prin fonduri europene”, a spus Boc. Lista de proiecte a fost discutată timp de două ore în şedinţa Executivului de miercuri cu miniştrii de resort, fiind vorba de proiecte din domeniul transporturilor care vizează construcţia de autostrăzi, din domeniul sănătăţii - construcţia unor noi spitale de urgenţă, precum şi al energiei - construcţia unor hidrocentrale, fiind însă pe listă şi alte obiective strategice pentru România. Proiectele sunt de interes naţional, iar la nivel local şi judeţean se aşteaptă ca şi autorităţile locale să identifice proiectele care ar putea fi realizate prin parteneriatul public-privat. Premierul le solicitase în urmă cu o săptămână miniştrilor să prezinte până la 1 martie lista proiectelor din portofoliul lor care sunt pretabile a fi realizate prin parteneriatul public-privat.