Dovedit ştiinţific: cafeaua „neagră” şi aspirina, leacul care drege beţia

Dovedit ştiinţific: cafeaua „neagră” şi aspirina, leacul care drege beţia

Nici hamburgerii, nici apa nu alungă beția mai bine decât o cafea tare, neagră, în combinație cu aspirina, spun cercetătorii de la Universitatea din Philadelphia, care au descoperit adevărata cauză a „răului” după mahmureală.

Potrivit acestora, alcoolul este metabolizat astfel: întâi se metabolizează acetaldehida, ulterior acetatul (două componente ale alcoolului). „Până acum s-a crezut că acetaldehida provoacă durerea de cap, pentru că este toxică. Dar nu există dovezi clare care să demonstreze relația cauză-efect”, a subliniat dr.Michael L. Oshinsky, unul dintre cercetătorii participanți la studiu. Ca atare, Oshinsky și colegii săi au pornit în căutarea dovezilor. Pentru a le afla au dat o serie de „petreceri in laborator” pentru șoareci. În final, au descoperit că, de fapt, acetatul este substanța responsabilă de simptomele mahmurelii, mai precis durerile de cap. Astfel, au demontat miturile cum că durerile de cap apar din cauza deshidratării sau din cauza concentrației mari de fermenți, responsabile pentru gust, aromă și culoare. Beți cafea după trei ore de la ultimul pahar Odată localizată sursa durerii, cercetătorii au încercat să găsească diferite metode de a anihila durerile de cap chiar înainte de a apărea. Dintre toate metodele, combinația dintre cofeină și medicamente antiinflamatoare, precum aspirina și ipubrofenul, s-a dovedit a fi cea mai eficientă. Totuși, timpul este crucial în lupta cu mahmureala, indiferent de leac. „După ce consumați alcool, mai așteptați trei sau patru ore, după care beți o cafea tare. Sau luați cofeină sub formă de pastile. Nu consumați alcool și cofeină în același timp însă, efectele cofeinei sunt deja apuse când nivelul de acetat este ridicat”, a adăugat specialistul. Cât despre hamburgerii care dreg mahmureala, cercetătorii sunt sceptici: „Nu văd  care ar fi mecanismul.” 

Ne puteți urmări și pe Google News