Deputaţii au adoptat tacit eliminarea taxei tv propusă de opoziţie

Deputaţii au adoptat tacit eliminarea taxei tv propusă de opoziţie

Obligativitatea plăţii taxei tv ar putea fi eliminată, potrivit unei propuneri legislative a PSD, adoptată tacit în această săptămână de Camera Deputaţilor. Proiectul urmează să fie dezbătut şi votat de Senat, unde puterea deţine o majoritate fragilă.

Propunerea celor 14 parlamentari social-democraţi de a scoate din Legea privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune obligativitatea plăţii taxei tv ar fi trebuit dezbătută şi votată cel târziu pe 5 februarie 2011. Cum acest termen a fost depăşit, potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor, propunerea se consideră adoptată în forma iniţiatorilor. Concret, PSD-iştii au cerut ca taxa tv să nu mai fie obligatorie, plasând propunerea în contextul în care guvernul Boc a scăzut salariile, pensiile, indemnizaţiile şi a crescut taxele şi impozitele. Iniţiatorii au invocat şi faptul că Televiziunea Publică primeşte deja bani de la buget, deci din taxele şi impozitele cetăţenilor, dar are venituri şi din activităţi proprii, ceea ce ar permite instituţiei să se susţină financiar. Social-democraţii mai spun că menţinerea taxei tv ar reprezenta o dublă taxare pentru cetăţeni, dar şi o discriminare faţă de alte televiziuni care nu primesc subvenţii de la stat. Guvernul nu este de acord cu eliminarea taxei tv Pe de altă parte, guvernul, care a avizat negativ propunerea PSD-iştilor, susţine că eliminarea taxei tv ar însemna "lipsirea statului de o importantă resursă financiară", întrucât taxa reprezintă "una dintre modalităţile de bază ale constituirii bugetului pentru Televiziunea Publică". De altfel, inclusiv Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor a dat un raport nefavorabil propunerii, pe 15 decembrie. Deputaţii au susţinut în raport că taxa, în valoare de 4 le pe lună, pe familie, nu reprezintă o sumă atât de mare, în comparaţie cu alte ţări europene, dar, în acelaşi timp reprezintă o importantă resursă financiară pentru Televiziunea Publică. Propunerea legislativă va fi acum trimisă spre dezbatere Senatului, care este cameră decizională în acest caz. Şansele ca proiectul să fie adoptat sunt destul de mari, având în vedere că majoritatea puterii este fragilă, iar opoziţia ar putea întoarce balanţa voturilor în favoarea sa.

Ne puteți urmări și pe Google News