Boala şefului CJ Argeş a variat în funcţie de formaţiunea politică de care erau apropiaţi medicii.
Culcat la pământ de decizia instanţei de arestare pentru 29 de zile, într-un dosar de corupţie, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a devenit în câteva ore subiect de dispută medicală între doctorii de partid.
Primul diagnostic, atac de cord, vehiculat de directorul adjunct al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş, Tudor Ionescu, apropiat al PDL, a fost contestat imediat chiar de şeful său, Gabriel Popa, şi el PDL-ist. "Nu a fost vorba în niciun moment de stop cardiac", a declarat Popa. Mai mult, surse medicale au declarat că transferul la Bucureşti al lui Nicolescu a fost decis de conducerea spitalului din Piteşti, pe care chiar consiliului judeţean a numit-o.
Ajuns la Spitalul Floreasca, diagnosticul lui Nicolescu s-a agravat, fiind anunţat pe rând de medicii Şerban Brădişteanu şi Mircea Beuran, ambii apropiaţi ai PSD. Primul, Beuran a invocat posibilitatea unui accident vascular cerebral. La nici o oră, Brădişteanu prezenta "o fişă de observaţie" din care rezulta că starea pacientului Nicolescu impune chiar o in tervenţie chirurgicală. "Arterele care hrănesc inima sunt obturate 90%. Este posibil să fie nevoie de o intervenţie chirurgicală", a spus el într-o intervenţie la TV.
Vineri, medicii au anunţat că şeful CJ Argeş a suferit un accident vascular cerebral, ischemie şi stenoză coronariană ca urmare a unei hipertensiuni. Ieri, doctorii au decis ca Nicolescu să fie operat.
Contre PSD-PDL
Disputele medicale au fost dublate de cele de partid. PSD a făcut din Nicolescu o victimă politică a actualei puteri şi a anunţat pichetarea astăzi a sediilor PDL. "Trebuie să transformăm asta în războiul românilor cu Băsescu şi PDL", a exploatat electoral cazul de la Argeş şeful PSD Victor Ponta, reclamând comenzi politice ale lui Traian Băsescu şi PDL.
"Între alţii comentează domnii Năstase şi Ponta. Mi se pare incalificabil să vorbeşti despre justiţie, despre dosarele altora când tu (Adrian Năstase - n.r.) îţi amâni dosarele şi nu te duci să te judeci. Iar Victor Ponta ar putea să-l însoţească, să se asigure că nu şi le mai amână încă o dată", a răspuns din tabăra PDL fostul ministru al justiţiei Monica Macovei.