Oprescu: „Nu i se poate lua cetăţeanului dreptul de a alege primarul de sector”
- Antoaneta Etves
- 30 ianuarie 2011, 15:26
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a discutat duminică cu primarii de sector despre RADET, maidanezi şi proiectul privind legea Capitalei. La finalul întâlnirii, edilul-şef a declarat că au fost discuţii generale şi că a dorit să cunoască părerea primarilor de sector.
Astfel, legat de problema maidanezilor, Oprescu a susţinut că aceasta este depăşită de mult de cadrul legislativ. Cât despre situaţia RADET, primarul general a precizat că le-a prezentat primarilor de sectoare scenariile făcute pentru a fi pregătiţi pentru situaţiile care ar putea apărea pe viitor şi care ar putea avea efecte asupra creşterii preţului gigacaloriei. „Trebuie să fim pregătiţi când vin «băieţii aştia», care vor să crească gigacaloria şi să ne ceară datorii - care or fi fost, probabil, nu le-am pus niciodată la îndoială -, iar noi nu vom putea face faţă subvenţiilor", a spus Oprescu. Oprescu îi vrea pe primarii de sector-viceprimari În ceea ce priveşte Legea Capitalei, primarul general a explicat că nu i se poate lua cetăţeanului dreptul de a alege primarul de sector. Edilul a susţinut că el este de părere că primarii de sector ar putea primi funcţii de viceprimari şi ar putea avea drept de veto în ceea ce priveşte dimensiunea financiară a sectorului pe care-l reprezintă. Edilul sectorului 1, Andrei Chiliman, a adăugat că a solicitat urgentarea organizării referendumului, pentru martie, cel târziu aprilie. Referitor la situaţia RADET, Chiliman a spus că văzut raportul întocmit, dar că aşteaptă şi alte informaţii de la primarul general. „Am spus că orice soluţie care le va oferi cetăţenilor un serviciu de calitate mai bună şi un preţ rezonabil este o soluţie care poate fi acceptată”, a arătat Chiliman. La rândul lui, edilul sectorului 5, Marian Vanghelie, a oferit şi o soluţie şi a precizat că nu susţine concesionarea RADET. Acesta a explicat că trebuie găsită soluţia cea mai practică, trebuie luat exemplul altor ţări. În acest sens, el a dat exemplul sistemului din Washington, unde compania de furnizare a căldurii este subordonată primăriei, dar bugetul este organizat pe tipul parteneriatului public - privat. În ceea ce priveşte problema maidanezilor, edilul sectorului 5 a arătat că va susţine formulele prezentate de Primăria Capitalei privind organizarea în acest sens a serviciilor.