Monarhia britanică este pe cai mari la Oscar

Monarhia britanică este pe cai mari la Oscar

Pelicula "The King’s Speech", despre relaţia dintre George al VI-lea şi logopedul său, a strâns 12 nominalizări - cele mai multe - la premiile acordate de Academia americană de film.

Preşedintele Academiei americane de film Tom Sherak şi actriţa Mo’Nique (câştigătoarea statuetei pentru rol secundar din 2010) au anunţat ieri nominalizările la Oscarurile din acest an.

Cele mai multe - 12 - au fost acumulate de "The King’s Speech". Nu poţi critica membrii Academiei americane de film pentru lipsa de consecvenţă: au favorizat mereu dramele, dacă sunt şi lungmetraje de epocă, cu atât mai bine, şi dacă au în centru persoane reale (încadrându-se la categoria "biopic"), reprezintă destinaţia ideală pentru Oscar.

Fraţii Coen deţin şi ei trei nominalizări, cu toate că au intrat foarte târziu în cursa pentru Oscar. Annnette Bening, Michelle Williams şi Natalie Portman au mai fost nominalizate de Academia americană de film (ultimele două pentru rol secundar), dar doar Nicole Kidman s-a ales cu trofeul pentru interpretarea unui rol principal.

Ne puteți urmări și pe Google News

Javier Bardem a devenit primul actor nominalizat la Oscar pentru rol principal pentru o interpretare integral în altă limbă decât engleza, mai precis spaniola, în cazul de faţă ("Biutiful"), iar Christian Bale s-a ales cu o primă nominalizare.

La categoria destinată filmului străin este inclusă Grecia după o absenţă de câteva decenii bune. Pe lista ignoraţilor de Academia americană de film s-au plasat în acest an Mila Kunis ("Black Swan"), Christopher Nolan în ceea ce priveşte regia şi Ben Affleck ("Oraşul" nu a obţinut o nominalizare la titlul de Cel mai bun film).

La cea de-a 83-a ediţie a Premiilor Oscar lungmetrajele nominalizate la statueta pentru Cel mai bun film - care se acordă nu regizorului, ci producătorilor - sunt "Black Swan", "The Fighter", "Inception/Începutul", "The Kids Are All Right", "The King’s Speech", "127 Hours", "Reţeaua de socializare", "Toy Story 3/Povestea jucăriilor 3", "Winter’s Bone" şi "True Grit/Adevăratul curaj".

Pentru distincţia pentru Cea mai bună regie intră în competiţie Darren Aronofsky ("Black Swan"), David Fincher ("Reţeaua de socializare"), Tom Hooper ("The King’s Speech"), Ethan şi Joel Coen ("True Grit/Adevăratul curaj") şi David O. Russell ("The Fighter"). La secţiunea destinată actorilor în rol principal pentru trofeu se vor bate Colin Firth ("The King’s Speech"), Jeff Bridges ("True Grit/Adevăratul curaj"), Jesse Eisenberg ("Reţeaua de socializare"), Javier Bardem ("Biutiful") şi James Franco ("127 Hours").

Cât despre categoria destinată interpretărilor feminine ale unui rol principal, membrii Academiei americane de film au pariat pe Annette Bening ("The Kids Are All Right"), Nicole Kidman ("Rabbit Hole"), Jennifer Lawrence ("Winter’s Bone"), Michelle Williams ("Blue Valentine") şi pe Natalie Portman ("Black Swan").

Secundare şi animaţii

La capitolul roluri masculine secundare, nominalizaţii la Oscar sunt Christian Bale ("The Fighter"), John Hawkes ("Winter’s Bone"), Jeremy Renner ("Oraşul"), Mark Ruffalo ("The Kids Are All Right") şi Geoffrey Rush ("The King’s Speech").

În ceea ce priveşte actriţele din roluri secundare, trofeul ar putea ajunge la Amy Adams ("The Fighter"), Helena Bonham Carter ("The King’s Speech"), Melissa Leo ("The Fighter"), Hailee Steinfeld ("True Grit/Adevăratul curaj") sau la Jacki Weaver ("Animal Kingdom"). Lungmetrajele de animaţie care au şanse la Oscar sunt "Cum să-ţi dresezi dragonul", "Toy Story 3/Povestea jucăriilor 3", şi "Iluzionistul".

"Biutiful" (Mexic), "Kynodontas" (Grecia), "Hævnen" (Danemarca), "Incendies" (Canada) şi "Hors-la-loi" (Franţa) au constituit opţiunile Academiei americane de film referitor la Oscarul pentru cel mai bun lungmetraj străin. Mike Leigh ("Another Year"), Scott Silver, Paul Tamasy, Eric Johnson ("The Fighter"), Christopher Nolan ("Inception/ Începutul"), Lisa Cholodenko, Stuart Blumberg ("The Kids Are All Right") şi David Seidler ("The King’s Speech") sunt în cărţi pentru statueta care recompensează Cel mai bun scenariu original al unui lungmetraj.

În secţiunea omoloagă consacrată ecranizărilor au fost incluse acelea realizate de Danny Boyle şi Simon Beaufoy ("127 Hours"), Michael Arndt, John Lasseter, Andrew Stanton, şi Lee Unkrich ("Toy Story 3"), Aaron Sorkin ("Reţeaua de socializare"), Joel Coen şi Ethan Coen ("True Grit/Adevăratul curaj"), şi de Debra Granik şi Anne Rosellini ("Winter’s Bone").

9 milioane de dolari a fost bugetul lungmetrajului "The Kings’s Speech", din a cărui distribuţie au făcut parte Colin Firth, Geoffrey Rush şi Helena Bonham Carter