Articolul meu anterior, în care evocam revenirea suspectă în actualitate a unui personaj al trecutului - liberalul Radu Câmpeanu - a fost întâmpinat cu salve de imprecaţii şi calomnii. Nimic nou în asta: aşa e înţeleasă în România libertatea de opinie.
A scrie despre evenimente şi personaje publice echivalează cu a te autoincrimina - drept dovadă, tot mai frecventele postări în care sunt ameninţat cu exterminarea fizică sau măcar cu puşcăria. Dar nu asta e problema. Observ, cu o consternare sporită, că multe din intervenţiile "postacilor" trădează o şocantă lipsă de memorie. Din acest punct de vedere, ei sunt reprezentativi pentru populaţia României, uitucă şi gata să calce la nesfârşit în aceleaşi străchini. Pentru cetăţeanul obişnuit, ca, de altfel, pentru membrul sau chibiţul de partid, nu există decât prezent. Amnezia a dizolvat România.
Drept consecinţă, nimeni nu-şi aminteşte, măcar ca exerciţiu retoric pur, că problemele insolvabile ale prezentului îşi au originea în tensiunile, minciunile, fraudele şi ticăloşiile trecutului, mai apropiat sau mai îndepărtat. Dar şi în personajele privilegiate ale acelor vremuri. N-am să mă refer la "greaua moştenire" economică şi la supravieţuirea activiştilor şi securiştilor. E uluitor, însă, că nici unul dintre intelectualii şi politicienii încremeniţi în poziţia "echer" în faţa lui Voiculescu nu-şi aduce aminte c-ar fi fost terfelit, seară de seară, prin anii ’90, în gunoaiele televiziunii felixiote.
Ceea ce, monomaniac şi plin de ură, se scrie despre puterea actuală e copia la indigo a scenariilor utilizate împotriva Convenţiei Democrate.
Ne puteți urmări și pe Google News
Campaniile nesfârşite contra partidelor istorice, a lui Corneliu Coposu, Ion Raţiu ori Emil Constantinescu, afacerea "Ţigareta 2", denunţarea isterică a sprijinului acordat Statelor Unite în timpul războiului cu Iugoslavia, umilirea grobiană a miniştrilor care încercau să demareze reformele poartă marca Securităţii. Singura deosebire era că instituţia nu mai vorbea prin vocile dogite ale lui Postelnicu şi Vlad, ci prin gurile de tun ale subalternilor lui Felix.
În infernul de fum şi pucioasă produs la scară industrială de televiziunile aservite, nimeni, dar absolut nimeni, nu-şi pune întrebarea de-o dezarmantă simplitate: dacă România anului 2011 e în prăpastie, dacă oamenii mor de foame pe străzi, dacă bătrânii îngheaţă în apartamente, dacă militarii au rămas fără pensii, în fine, dacă s-a pogorât apocalipsa, cum naiba tocmai în această Românie averile de tip Voiculescu, Patriciu, Vântu au crescut, sub ochii flămânzilor, la dimensiuni colosale? Şi cum se face că aceşti îmbuibaţi, şi nu alţii, sunt direct implicaţi în operaţiunile de destabilizare a ţării prin provocarea necontenită de tensiuni sociale? De ce tocmai ei, nişte particulari, şi-au asumat misiunea, într-un regim pluripartidist, de a da jos guvernul, de a schimba compoziţia parlamentului şi de a stabili politica externă a României - vezi atacurile neobosite la adresa ministrului Baconschi?
Săptămâna trecută l-am menţionat, dintre susţinătorii conglomeratului securisto-oligarhic, pe Radu Câmpeanu. Săptămâna aceasta am să mă refer la un alt personaj al trecutului, venerabila doamnă Zoe Petre. În 1998, pe când tăia şi spânzura la Cotroceni, am făcut imprudenţa să scriu un text prin care mi-am asigurat ura durabilă a Domniei Sale. Se intitula "Zoia Mare" şi traducea stupoarea jurnalistului naiv în faţa mişmaşurilor politicianiste prin care fina intelectuală înţelegea să modernizeze România. Cel mai blând reproş era legat de o declaraţie televizată a Domniei Sale, în care spunea, nici mai mult, nici mai puţin (citez din articolul meu): "În politică nu are ce căuta moralitatea, iar cei care pretind o moralitate absolută nu sunt decât comunişti!"
Uluit, mai păstram o undă de speranţă că odioşenia de gândire a dnei Petre era consecinţa lipsei de experienţă politică. Astăzi, după cincisprezece ani, constat perfecta continuitate de ură şi acţiune a împricinatei.
Aroganţa de atunci s-a solidificat în turpitudine morală. Solicitată săşi dea cu părerea despre sacrificarea PNL-ului intereselor partidului- televiziune al lui Voiculescu, dna Petre se crede spi ri tuală când afirmă: "Cum a fost posibil să gestionezi imaginea PNL cu Stolojan în frunte sau imaginea Alianţei D.A. cu Traian Băsescu, distrugătorul PNŢCD, tot aşa o vor gestiona şi pe aceasta cu Felix Motanul." Incredibilă răbufnire de resentiment din partea unui personaj cu mari responsabilităţi pentru rolul personal jucat în eşecul guvernării dintre 1996-2000! Ciudată e partea a doua a profeţiei: şi anume, că tot ce poate spera PNL în urma pactizării cu Voiculescu e să aibă soarta PNŢCD-ului.
Mă resemnasem cu gândul că dna Petre a fost doar o execrabilă practiciană. După două decenii de urzeli sterile şi intrigi dezonorante - greaua moştenire de familie! - fosta consilieră de la Cotroceni se dovedeşte şi o jalnică, imorală teoreticiană. Cam atât a putut produce fiica arheologului en titre al regimului comunist, Emil Condurachi, beneficiara avantajelor imaginabile ce decurgeau din statutul de rudă a lui Tudor Bugnariu şi nepoată a unor Constantin Daicoviciu şi Grigore C. Moisil. Avantaje pe care le transferă acum, fără să clipească, şi cu rezultate previzibile, "nepotului" Crin Antonescu. C-aşa e în marile familii!
Recomandările noastre
