Salariile românilor au reînceput să crească în noiembrie
- Ana Bâtc ă
- 12 ianuarie 2011, 11:45
Salariile românilor au crescut în luna noiembrie, pentru prima dată în ultimele opt luni.
Câştigul salarial mediu net a fost de 1.377 de lei, în luna noiembrie 2010, în creştere cu 37 de lei, sau cu 2,8%, faţă de luna precedentă, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
În lunile septembrie şi octombrie, salariul mediu net a rămas neschimbat, la 1.340 de lei, după ce a scăzut continuu începând cu luna martie a anului trecut, când s-a înregistrat ultima creştere salarială. Atunci, venitul salarial mediu net a fost de 1.509 lei, în creştere faţă de februarie, când INS a anunţat un salariu de 1.411 lei. Câştigul salarial mediu brut a fost, în noiembrie, de 1.900 de lei, în creştere cu 2,9% faţă de valoarea din luna octombrie.
De cele mai mari salarii s-au bucurat angajaţii în intermedieri financiare (3.380 de lei), în timp ce la polul opus s-au situat cei din hoteluri şi restaurante (804 lei). Principalele explicaţii ale creş terii salariilor în luna noiembrie, în majoritatea activităţilor din economie, sunt acordarea de premii ocazionale, inclusiv prime de vacanţă, plata unor sume de timpul tichetelor de masă şi cadou, dar şi realizările de producţie ori încasările mai mari.
Totodată, majorarea salariului mediu se datorează şi revenirilor din concedii fără plată ori din şomaj tehnic, precum şi disponibilizării personalului cu salarii mici, explică reprezentanţii INS. Cele mai mari creşteri de venituri, cu 12,3%, le-au marcat angajaţii în activităţile extractive. Cu sume cuprinse între 6% şi 10% au fost majorate lefurile celor care se ocupă cu fabricarea echipamentelor electrice şi a calculatoarelor, epurarea apelor uzate, silvicultură, distribuţia apei şi activităţi de extracţie.
Cui i-a scăzut leafa
Anumite sectoare de activitate nu au depăşit încă perioada dificilă, ceea ce a dus la salarii mai mici ale angajaţilor. Nerealizările de producţie ori încasările mai mici, intrarea în şomaj tehnic sau acordarea unor prime în luna precedentă au făcut ca veniturile unor salariaţi să scadă semnificativ în noiembrie.
Astfel, personalul din extracţia minereurilor metalifere a avut venituri cu 16,2% mai mici, în timp ce salariile angajaţilor din industria metalurgică, asigurări şi fonduri de pensii au scăzut cu 4%- 5%, potrivit datelor statistice.