Lăzăroiu: Nu cred că vom avea un premier antieuropean

Lăzăroiu: Nu cred că vom avea un premier antieuropean

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat, într-un interviu la RFI, că Victor Ponta poate să-şi facă planuri că va fi prim-ministru şi după alegeri, dar încrederea sa nu este deloc justificată.

"Ponta se află din nou, după ce o perioadă a vrut să arate că poate să se acomodeze cu cerinţele Bruxellesului, se află din nou împotriva recomandărilor exprese ale Comisiei Europene. Deci, cred că îşi face planuri, bun, este campanie, sigur, el trebuie să transmită un mesaj militanţilor, apropiaţilor lui, dar nu cred că vom avea un premier care s-a dovedit şi se dovedeşte în continuare antieuropean", a spus Lăzăroiu. El a amintit că una din cerinţele preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, formulată în scrisoarea în 11 puncte transmisă lui Ponta în iulie 2012, era ca miniştrii care au probleme de integritate să fie destituiţi. "Acest caz crează o problemă serioasă Guvernului şi actualului premier, pentru că vreau să vă reamintesc că puţină lume a sesizat asta, dar, pe celebra Listă a lui Barroso, din această vară, unul din puncte, una din cerinţele preşedintelui Comisiei Europene, către premierul Victor Ponta, era demisia miniştrilor împotriva cărora există decizii privind integritatea acestora. Deci, practic, revine, după câteva luni, lista lui Barroso, pe care înţeleg că actualul premier nu are nicio intenţie să o respecte (...) După părerea mea, dacă nu o va respecta, el îşi mai bate un cui în sicriul lui politic, în care are deja plagiatul, are deja ordonanţele pe care le-a dat în această vară, împotriva statului de drept şi, acum, iată că, în Guvern, patru miniştri acuzaţi cu verdict de incompatibilitate, de la o instituţie a statului, şi stă cu ei în guvern, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, şi vrea să fie premier după 9 decembrie", a susţinut consilierul prezidenţial.