Cu noul antrenor, portughezul Paulo Sergio, campioana a defi lat sâmbătă în campionat
Pe stadionul din Gruia, CFR Cluj şi-a verificat sâmbătă seară, în Liga I la fotbal, traseele de joc cu care şi-a propus să-i dea gata, miercuri seară, pe turcii de la Galatasaray Istanbul, în grupele Ligii Campionilor. Partenera de întrecere, FC Braşov, a fost un sparring ideal, care a făcut ca schimbarea de antrenor de la CFR (Paulo Sergio i-a luat locul lui Ioan Andone) să coincidă cu o evoluţie stelară a "feroviarilor". Campioana României s-a impus cu 5-0 şi i-a băgat în sperieţi pe turci. Şi Galata este în formă, câştigând vineri cu 3-1 jocul cu Istanbul Buyukşehir, din Şuperlig. Ioan Andone: "Nu este vina mea!" Ioan Andone a plecat din Gruia, dar conducerea de la CFR nu dă semne că vrea să-l uite. Aşa a ajuns "Fălcosul", aflat pe lista formaţiilor Rapid şi Astra Giurgiu, să fie ironizat de foştii săi şefi. "În acest meci am avut ceea ce nu aveam înainte, posesie, am jucat din devieri", a opinat, după meciul care a reaprins speranţele la titlu ale CFR-ului, Iuliu Mureşan, mâna dreaptă a lui Arpad Paszkany. Preşedintele l-a vizat pe Andone, cel care imprimase echipei un stil bazat pe contraatac. "Nu am făcut eu achiziţiile. Nu este vina mea! Lotul actual de la CFR nu este construit pentru un joc de posesie, ci posedă jucători de viteză, de contre", s-a apărat Ando, dublu campion cu CFR Cluj.