Au vrut să devină CELEBRE, dar s-au ales cu O MARE ŢEAPĂ. Ieşence păcălite de o agenţie de modelling

Au vrut să devină CELEBRE, dar s-au ales cu O MARE ŢEAPĂ. Ieşence păcălite de o agenţie de modelling

Ieşencele care vor să se lanseze în lumea modei au toate şansele să se aleagă cu o ţeapă. În oraş, a apărut o agenţie de modelling care încaseză bani frumoşi de la credule fără să le ofere nimic în schimb.

Camelia M. Din Iaşi a încehiat un contract de prestări servicii cu firma SC BGM Models Management SRL, în urma căruia a plătit un avans de 279,50 de lei. Femeia consideră însă că serviciile oferite de această agenţie sunt o mare ţeapă, drept pentru care a solicitat rezilierea contractului şi restituirea sumei plătite, care i-a fost, de altfel, refuzată. Agenţia şi-a deschis, de curând, un sediu în Iaşi, iar clientele sunt recrutate chiar din stradă, scrie bzi.ro. "Am fost abordată de un domn care împărţea pliante şi care promova o firmă de recrutare de modele (copii începând de la două luni pana la adulţi de 65 de ani). Acest domn a insistat să mă conducă până în agenţie pentru a fi sigur că voi discuta cu o domnişoară de acolo, care mi-a spus ca am un copil vesel, carismatic, numai bun pentru a promova produsele destinate bebeluşilor. Nu am vazut nimic rau în asta, aşa că am acceptat să platesc 79,50 de bani, taxa de înscriere, şi am semnat şi un fel de contract conform căruia agenţia se obligă să facă trei fotografii pe care le postează pe site-ul firmei lor şi să-mi ofere promovare", a declarat Camelia M., pentru bzi.ro. După ce i s-a prezentat şi un alt serviciu, care implică "promovare Gold timp de un an de zile pe baza unor fotografii realizate de firmă", femeia a fost de acord să mai plătească 200 de lei, urmând ca să mai plăteasca 400 de lei în momentul în care va fi programată şedinţa foto. Femeia a fost chemată pentru fotografii după trei zile "deşi în contract scrie că beneficiarul trebuie notificat cu cinci zile înainte". În aceste condiţii, femeia a solicitat rezilierea contractului şi restituirea banilor, fără rezultate însă. Ieşenii păgubiţi au depus plângeri la Protecţia Consumatorilor. "Privitor la SC BGM Models Management SRL, am înregistrat până în prezent două reclamaţii", a declarat pentru biz.ro Marian Grigoras, comisar sef al Comisariatului Regional pentru Protectia Consumatorilor. Reprezentanţii firmei se disculpă. "Agentia BGM Models Management oferă servicii stipulate prin contract fără a depaşi limita obligaţiilor asumate şi fără a se sustrage de la executarea vreuneia dintre obligaţiile sale, fiind o societate comercială care-şi desfaşoară activitatea conform reglementărilor legale în vigoare", a declarat administratorul firmei Sebastian Nanu.

Ne puteți urmări și pe Google News