Familia uneia dintre victimele lui Şerban Huidu va fi despăgubită cu un autoturism
- Ionel Stoica
- 30 octombrie 2012, 16:09
Judecătoria Braşov a dispus astăzi la primul termen în dosarul privind daunele civile de 800.000 de euro cerute de familiile victimelor accidentului provocat de Şerban Huidu, ca societatea de asigurări a acestuia să îi dea uneia dintre familii o maşină la aceeaşi valoare cu cea distrusă în accident.
Avocatul familiei Balog a solicitat în faţa instanţei ca autoturismul Dacia Logan aparţinând lui Ştefan Balog (unul dintre cei trei morţi în accidentul provocat de Huidu la Timişul de Sus în octombrie 2011), să fie reevaluat la nivelul avut înaintea preoducerii accidentului, considerând că evaluarea făcută de societatea de asigurări a lui Huidu, Astra Asigurări, la preţul de 2.600 euro, este prea mică. Poliţa CASCO "Firma de asigurare a avut un punct de vedere ieşit din comun pentru că nu înţeleg să despăgubească nici la acest moment, nu vorbim de daunele morale pe care ei le-au apreciat foarte mari, dar sigur punând în balanţă viaţa unui om, dar nici măcar contravaloarea unui autoturism, o Dacie Logan, care cu o lună jumătate înainte a fost evaluată de o altă societate de asigurări pentru o poliţă Casco la suma de 5.000 de euro. Faţă de acest document clar care s-a făcut după aceleaşi reguli şi după aceleaşi norme spunem că punctul de vedere al societăţii de asigurare Astra este cel puţin ciudat, pentru că nu are niciun reper care să nu asigure cel puţin o despăgubire justă de înlocuire a acestui autoturism", a spus avocatul familiei Balog, Bucur Borcoman. Lacrimi în sala de judecată Solicitarea de reevaluare a autoturimului a fost respinsă de judecători, care au propus, în schimb, ca societatea de asigurări să despăgubească familia Balog cu un autoturism echivalent ca valoare cu cel distrus în accident. Soţia lui Ştefan Balog a ieşit plângând din instanţă şi a spus că deciziile judecătorilor sunt părtinitoare, pentru a-l scoate nevinovat pe Huidu. "Totul s-a făcut pentru Huidu. Un fir de păr nu i s-a mişcat din cap şi a omorât trei oameni", a spus Elena Balog. Audieri de martori La termenul de marţi, au fost audiaţi primii martori în acest dosar, doi vecini şi prieteni apropiaţi ai familiei Balog, care au povestit judecătorilor că Ştefan Balog era sprijinul moral şi material al familiei lui, iar lipsa acestuia îi afectzează foarte mult pe soţia acestuia, Elena Balog - pensionată de boală, şi pe fiul lui, Mircea Balog. Cer daune de sute de mii de euro Familia Balog a cerut daune în valoare totală de 400.000 de euro. Soţia şi fiul lui Ştefan Lungu Balog s-au constituit părţi civile diferite în acest proces, cerând fiecare, drept daune morale, câte 200.000 de euro. De asemenea, Ioana Câmpean - fiica altei victime a accidentului, Magda Drăgici, a solicitat ca fostul realizator TV să îi acorde daune morale şi materiale de 400.000 de euro, însă nu a precizat care este cuantumul, separat, al daunelor morale şi al celor materiale, instanţa solicitând avocatului acesteia ca la următorul termen să prezinte defalcat solicitările pentru daune. Cea de-a treia victimă a accidentului, Ioan Garbis, nu a avut urmaşi, prin urmare nimeni nu s-a constituit parte civilă din partea acestuia. Următorul termen, 4 decembrie Instanţa a fixat un nou termen de judecată în acest dosar pentru data de 4 decembrie. În 29 iunie, Şerban Huidu a fost condamnat de Judecătoria Braşov la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. Familiile victimelor accidentului au făcut recurs la decizia judecătorilor, următorul termen fixat la Curtea de Apel Braşov fiind abia anul viitor, pe 31 ianuarie.