De când mai calc şi eu prin redacţii observ că ziariştii nu o duc prea strălucit. O mare parte dintre ei activează foarte mult pe bloguri şi trăiesc din ce pot, alţii se mută de colo-colo şi se vaită de bani, majoritatea au cam dispărut din viaţa publică.
Fără să vreau am comparat situaţia lor cu a dascălilor. Aceştia au salarii chiar mult mai mici şi nu ştiu ce le rezervă ziua de mâine, funcţie de ministrul care va mai reforma sistemul. La gazetari mi se pare mult altfel. Ei au ajuns în acest punct mort şi din vina lor. Lor le mai stă în mână să mai facă ceva. Am să mă explic. Imediat după '90 au apărut multe ziare şi toţi o duceau bine. Cei care le scriau munceau mult dar aveau, cititorii huzureau de ştiri bune şi pe înţelesul lor, de ştiri care le erau aproape şi îi interesau. Ziarele erau conduse de gazetari de meserie, care de multe ori erau şi co-proprietari şi aveau interesul ca lucrurile să meargă bine. Nu ştiu ce fenomen "atmosferic" s-a întâmplat. Cu foarte puţine excepţii, ziarele şi trusturile media nu mai sunt conduse de oameni de meserie. În Bucureşti, în oraşele mari şi pe întreg teritoriul ţării proprietarii acestor importante instituţii formatoare de opinie sunt preponderent infractori, care-şi negociază libertatea prin tot felul de manevre, numite cel mai adesea şantaj. În cazurile mai fericite, care nu sunt multe, patronii gravitează ca muştele în jurul infractorului nr.1 din judeţ. De la el obţin mici privilegii şi la umbra lui fură şi ei ce pot, întotdeauna de la Stat. De la cea mai mică localitate până la casele cele mai mari ei nu şi-au plătit unele impozite, au un dosar neplăcut printr-un sertar şi nu şi-au pus nici o secundă problema să reflecte adevărul. Decât despre duşmani. Ce să mai facă ziariştii? În primul rând să nu se mai complacă în aceste situaţii, dacă nu cumva este prea târziu. Apoi să mai schimbe tematica articolelor, care ţin numai de ei. Pe vremuri , în anii '90, gazetarii făceau articole mai apropiate de oamenii obişnuiţi. Aceştia cumpărau mai multe ziare, pentru că se regăseau în ele. Rezolvând problemele oamenilor şi ei aveau un loc în societate, erau mai bine văzuţi, câteodată şi temuţi. Astăzi se scrie numai despre câţiva oameni politici şi anturajul lor, de o parte sau de alta. În ambele tabere se depistează furturi fabuloase şi greşeli politice demne deCartea recordurilor. Nu se întâmplă nimic şi cititorii s-au cam plictisit. Oamenii obişnuiţi privesc averile şi fraudele de milioane ca pe ceva ce se petrece într-o lume virtuală, undeva departe. Observ că presa tabloidă mai respiră. Promovând acest gen gazetarii de meserie îşi taie ei singuri craca de sub picioare. Pentru a scrie despre silicoane, de exemplu nu ai nevoie nici de studii, nici de talent, nici de un discernământ specific meseriei. Nu ai nevoie de nimic pentru că unele greşeli de ortografie se mai corectează în redacţie. În consecinţă nu mai ai nevoie nici de jurnalişti. Ei pot fi oricine. Patronii-infractori i-ar putea lua de oriunde. Nu vreau să insist cu consideraţii despre o meserie, totuşi străină mie. Faţă de dascăli mi se pare evident că stă la mâna jurnaliştilor să-şi schimbe viaţa în mai bine şi să nu se mai întâlnească atât de des cu proştii , pentru că altfel o să dispară!
Recomandările noastre
