Bunica Dinamită: Trage de fiare într-un parc din Cluj, dar nimeni nu ştie cum o cheamă| VIDEO
- Mihai Şoica
- 25 octombrie 2012, 12:43
E cea mai bună reclamă pentru o viaţă sănătoasă. Bunicuţa în rochie tricotată face zilnic exerciţii la aparatele de fitness.
Bunicuţa plină de energie, care face sport în Parcul Central "Simion Bărnuţiu", revine cu un nou film postat pe YouTube. Clipul a fost denumit "Nu e niciodată prea târziu pentru a face sport", iar bunica din imagini demonstrează acest lucru din plin. Vine zilnic în parc şi face ergoterapie, luând toate aparatele la rând. Copiii se joacă în jurul ei, părinţii o privesc miraţi, dar bunicuţa nu se sinchiseşte, văzându-şi mai departe de exerciţii. Acesta este cel de-al doilea clip în care apare bunica sportivă. Primul a adunat deja 4.500 de vizualizări. După ce a văzut imaginile, proprietarul unei cunoscute săli de sport din Cluj-Napoca îi acordă femeii un abonament gratuit de sport.
<iframe src="http://www.youtube.com/embed/RCMtkqEA5kI" frameborder="0" height="315" width="560"></iframe>