EXCLUSIV. Daniel Tudor: "Am acceptat propunerea USL de a prelua funcţia de preşedinte al CSA"

EXCLUSIV. Daniel Tudor: "Am acceptat propunerea USL de a prelua funcţia de preşedinte al CSA"

Noua propunere pentru funcţia de preşedinte a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor este Daniel George Tudor, după ce săptămâna trecută Comisiile reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului l-au demis pe Constantin Buzoianu. Aceleaşi comisii parlamentare vor vota azi numirea lui Tudor.

UPDATE: Daniel Tudor a confirmat, pentru publicaţia Capital, că a primit şi a acceptat propunerea de a prelua şefia CSA. " Discuţiile au început în urmă cu ceva vreme. Am fost mai mulţi pe listă şi, până la urmă, am rămas doar eu. Am acceptat propunerea", a explicat pentru Capital omul care ve deveni, cel mai probabil, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Potrivit procedurilor, comisiile de Buget Finanţe ale celor  două Camere ale Parlamentului, analizează propunerile pentru şefia CSA şi apoi vin cu un nume care urmează să fie validat de către plenul Parlamentului. În practică, nominalizările se fac în urma negocierilor politice. În acest caz, potrivit Capital, desemnarea aparţine Partidului Naţional Liberal, care îl susţine pe Tudor. În vârstă de 55 de ani, Daniel Tudor are o vastă experienţă în domeniul. El a condus mai multe companii din domeniu, între care Roumanie Assurance International SA, Ardaf şi Generali Group - Ardaf Asigurări, unde a ocupat poziţia de Preşedinte/Director general. Daniel Tudor a condus Ardaf până la 1 februarie 2009, atunci când a demisionat din funcţiile de preşedinte şi director general pentru a porni o carieră pe cont propriu în consultanţă. Tudor s-a numărat printre artizanii preluării companiei de asigurări de către fondul de investiţii ceh PPF, asociat ulterior şi cu italienii de la Generali. În prezent, pachetul majoritar de acţiuni al Ardaf este deţinut de Generali, în timp ce PPF rămâne cu o participaţie importantă. El şi-a început mandatul la Ardaf în februarie 2007, când pachetul majoritar era deţinut de Ovidiu Tender, rămânând la conducere şi după venirea, în martie 2007, a celor de la PPF. Anterior, din 1992, Daniel Tudor a fost preşedinte şi acţionar principal al companiei de asigurări de călătorie RAI Asigurări, fiind şeful Angelei Toncescu, fost preşedinte CSA între iunie 2006 şi septembrie 2011. RAI Asigurări a fost vândută tot către grupul Generali PPF, în anul 2008. Buzoianu, demis de Parlament Fostul preşedintele al Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor, Constantin Buzoianu, a fost revocat joi de plenurile reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, după ce au fost constatate nereguli grave în funcţionarea Comisiei. În acest moment, conducerea interimară este deţinută de vicepreşedintele CSA Tudor Baltă. Cele mai importante nereguli tolerate de CSA în ultimul an sunt, potrivit parlamentarilor, lipsa oricăror măsuri împotriva societăţilor care nu îşi respectă îşi despăgubesc clienţii la apariţia evenimentelor asigurate şi încheierea de poliţe ilegale de asigurare împotriva dezastrelor (poliţe încheiate retroactiv, rescrierea cu date modificate, poliţe pentru imobile deja avariate).

Ne puteți urmări și pe Google News