"Ion", în varianta americană. Peste ocean nu se mai caută acţiunile la bursă, ci pământul arabil

"Ion", în varianta americană. Peste ocean nu se mai caută acţiunile la bursă, ci pământul arabil

Spargerea bulei imobiliare, în anul 2007, nu i-a făcut pe americani să se lase păgubaşi. De data aceasta însă, nu mai sunt la mare căutare casele, ci pământul arabil, noul "aur negru" ce pare să fi fost descoperit peste ocean.

Creşterea preţurilor la produsele agricole a făcut din agricultură un nou El Dorado, toţi cei care dispun de resurse financiare înghesuindu-se să cumpere teren până nu e prea târziu. Cei mai mari beneficiari ai acestei situaţii sunt deţinătorii de terenuri agricole, deveniţi milionari peste noapte.

Potrivit Bloomberg, preţul terenurilor a urcat în ultimii doi ani şi cu 33% în zonele din sudul şi centrul Statelor Unite, iar în ultimii zece ani ele s-au triplat. În luna iulie, de exemplu, în statul american Iowa a fost vândut un teren cu 14.300 dolari pentru un acru, echivalentul a 35.000 de dolari pe hectar. Per total, terenul a adus foştilor proprietari nu mai puţin de 4,5 milioane de dolari. Posibilă bulă speculativă Nici în celelalte părţi ale ţării lucrurile nu sunt diferite. În primul trimestru al anului, preţul terenului agricol crescuse în medie cu procente între 19 şi 25%, în funcţie de amplasament. Cele mai mari creşteri fuseseră înregistrate în zonele cu culturi de porumb, folosit pentru a produce bioetanol, în Nebraska creşterea ajungând până la 41% de la un an la altul pentru terenurile irigate.

Există puternice temeri legate de o bulă speculativă în care ar intra terenurile agricole, aşa cum a mai fost una în anii 80, însă deocamdată acestea sunt calmate de preţurile în continuă creştere ale produselor agricole şi de numeroasele estimări care spun că va urma o criză alimentară la nivel mondial.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce e, poate, cel mai interesant în legătură cu frenezia cumpărării de terenuri e că deocamdată agricultorii sunt cei care cumpără cel mai mult. Asta şi pentru că, fiind într-o perioadă foarte bună, îşi permit să plătească sume de care alţii din exterior nu mai dispun. Rămâne de văzut dacă vor avea dreptate cei care au ales să îşi extindă moşia cu terenurile vecinilor sau cei care au preferat să îşi încaseze milioanele şi să se apuce de altceva.