Antena 3 (live): Băşcălie despre candidaţii USL, "care a furat mai puţin deocamdată pentru că vin alegerile". Chireac dă sfaturi Europei

Antena 3 (live): Băşcălie despre candidaţii USL, "care a furat mai puţin deocamdată pentru că vin alegerile". Chireac dă sfaturi Europei

Gâdea se poartă ca şi cum ar fi câştigat premiul Nobel, după miting.

Cornel Nistorescu, Adrian Ursu, Radu Tudor, Bogdan Chireac şi Mugur Ciuvică sunt invitaţii care m-ar mira să-l contrazică măcar cu o floare. Imagini de pe stadion, imnul şi câteva cuvinte de la Preşedintele socialiştilor europeni care este optimist pentru alegerile din decembrie. Preşedintele României aparţine trecutului, spune Serghei Stanshev, parcă este de la Antena 3. Cei din Casa Poporului sunt foarte speriaţi şi au intrat în panică. Vorbeşte Ponta, tot despre Băsescu. Vrea să-l schimbe şi pe el şi sistemul care l-a ţinut la putere. Vor schimba Constituţia, se referă la cozi de topor şi la protestele din Piaţa Universităţii. Face bilanţul schimbărilor făcute de USL şi consideră şi referendumul un succes. Este puţin răguşit. Îşi salută invitaţii dar şi pe cei care se află în altă clădire. Stadionul huiduie. Acum e Crin. Face pe oratorul. Ei fac o demonstraţie de forţă şi Crin recunoaşte. Dar tot la Băsescu ajunge. Cam instigă, dar asigură asistenţa că totul va fi bine. Victorie! Ne întoarcem în platou. Ursu a fost acolo şi are o evaluare. Au reuşit  cei de la USL să umbrească ce s-a întâmplat la Casa Poporului. Şi Ciuvică a fost la stadion. Acolo a fost o atmosferă deosebită. Categoric,  evenimentul de la Palatul Parlamentului a fost eclipsat, dar s-au şi canibalizat reciproc. Băsescu este de vină, acesta este tributul pe care îl plătim politicii promovate de el. Surprinzătoare cuvinte! Ura din România a fost trimisă la Bruxelles şi ni s-a întors înapoi. Chireac zice că a fost un test. În Europa, voinţa popoarelor nu ar mai fi luată în consideraţie, Băsescu e un guvernator respins de popor. Chireac bate câmpii şi intră în amănunte stufoase. Vorbeşte despre o birocraţie europeană care îl deranjează pe el. Chireac dă sfaturi Europei. Cornel vrea să ne referim la miting. Se cârâie cu Chireac. Acesta îl ascultă pe Cornel, dar tot bate câmpii şi nu se duce pe stadion. Cornel zice că i-a plăcut. Şi congresul popularilor, ca susţinere pentru Băsescu, dar şi mitingul cu caracterul lui polemic cu tot. Mitingul a arătat un trend, organizat într-un loc deştept ales. Cornel a fost şi la meci, unde au fost mai puţini oameni. USL a avut o vară proastă şi o toamnă la fel. Electoratul era dezamăgit şi pentru că Oltchimul a fost o chiflă. Mitingul a fost o gură de aer pentru USL. Nu a fost un miting de tip Ceauşescu, a fost civilizat într-un spaţiu care i-a încărcat pe participanţi. O forţă care gâfâia s-a redresat. Cine a câştigat acest meci? Zice Gâdea. Un moment savuros înainte de pauză, poate savuros pentru ei, cu Elena Băsescu. Glume proaste despre duhul câinelui de la PDL. Ciuvică zice că şi Băsescu ţopăia, l-a văzut el. Este menţionată şi fata cea mare a preşedintelui. Vorbeşte şi Ciuvică, tot cu venin. Merkel a fost plictisitoare, ca şi Băsescu. Mitingul USL a bătut mai departe de simpatizanţii lor, care vor fi din ce în ce mai mulţi. Ciuvică relatează atmosfera. Numai despre Băsescu, parchete, servicii. Radu nu apucă să vorbească. Se bagă Chireac şi Ursu. Nu s-au primit bani europeni. A cui o fi vina? Radu, în sfârşit, zâmbeşte. Întrebare lui Gâdea către el durează câteva minute. Radu e milităros şi fericit. E prima oară când vede politicieni romani care scapă de un complex provincial. Îl laudă pe Crin. Merkel şi Barroso nu ne sunt şefi. Suntem egali cu ei. Este cam confuz. Se bucură că ne-am găsit demnitatea. Se bucură că mitingul USL a eclipsat PPE şi prezenţa unor personalităţi pe teritoriul nostru. Confuzie, e mai bine să fi naţionalist şi e referendum în Scoţia peste doi ani. Ce să mai înţelegi? USL a plătit elegant liderilor europeni trântirea unui referendum. USL s-a răzbunat, spune Cornel cu patimă. Gâdea se mută la Summitul NATO, când Băsescu s-a ciocnit cu o maşină. Caută imaginea cu Preşedintele fugind pe holurile Parlamentuli. Regia întârzie. Ciuvică spune că oamenii au venit cu mândrie la miting. PDL nu a putut să strângă nici 5000 de oameni. Ne mutăm la referendum cu Ioana Băsescu. Nici o legătură cu emisiunea. Ajungem şi la Narcisa şi la nişte bipuri. Se fac glume proaste. Există o autosuficienţă printre invitaţi. Ne întoarcem la apartamentul Ioanei Băsescu şi la mişcarea populară. Gâdea s-a uitat la confruntarea lui Obama şi s-a inspirat cum să facă şi el burtiera la emisiune. Face şi la noi ca în America. Nu se înţelege întrebarea lui Gâdea. Toţi invitaţii plătiţi din platou votează cum vrea Gâdea. Este o atmosferă penibilă. A apărut Romică de la SNCFR. Mai îmbrăcat ca altă dată, adică mai scump. Ce ar fi spus Romică în faţa PPE. Trebuia să ne respecte din iulie. Face dezacorduri, e din popor. Vorbele lui îi ung pe inimă pe Varan şi pe Gâdea. Aplauze! Ce ar fi spus Romică la USL. Este pe stadion şi spune că USL are dreptate. Interpretează vorbele e şi actor. Nu mai are emoţii. Cred că s-au făcut şi repetiţii cu el. Bun Romică, zice Gâdea. Invitaţii nici nu se uită la Romică. Ei joacă în altă divizie, vorba lui Chireac! Ursu vorbeşte tot despre Băsescu. Toţi îl citează pe Cornel. Le-a plăcut ce a spus. Mă bucur pentru că el a vorbit cel mai echilibrat. Băsescu fuge cu toată presa după el. De fapt se joacă. Este foarte bine dispus. Mă mir că Gâdea a dat aceste imagini. Îl avantajează. Aşa crede şi Cornel. Ursu zice că e o ţeapă a lui Băsescu. Cornel zice că USL a câştigat un meci din vina lui Blaga, care a spus că România a traversat o vară politică antidemocratică. Radu spune că Preşedintele a urinat peste 7,5 milioane de români. Cu gândul la Narcisa Gâdea îi spune să rectifice. Radu o ţine pe a lui . Ciuvică îşi imaginează cum ar fi fugit şi Merkel. Spune că Băsescu a dat în mintea copiilor. Sare Ursu de frica Narcisei. Ciuvică se ceartă cu Nistorescu. Radu zice că Ciuvică e medic. Ursu vorbeşte despre un înalt funcţionar european care îl lăuda pe Boc. Pentru că a primit un parfum. Boc are serviciu şi se plimbă cu tramvaiul. Spania ar putea fi salvată de Boc, zice Ursu. Fac glume proaste şi râd toţi. Doar Ursu are puţin umor. Gâdea îl mai vrea pe Boc mergând cu tramvaiul. Este întrebat Cornel despre Spania. Îi cam repede. Are o tabletă pe picioare. Probabil s-a gândit că se va plictisi. Chireac spune că europenii ar fi luat şpăgi de la Băsescu. Cornel îi pune iar la punct pe toţi. Ursu vorbeşte despre Elena Udrea, bineînţeles de rău, dar fără argumente. Dar muşcă şi din listele USL, dar USL a adus pe liste aer proaspăt. Cornel revine la Elena. PDL vrea să o salveze şi nu înţelege de ce o iartă USL şi nu începe o campanie împotriva ei. I-a băgat în ceaţă. Gâdea schimbă tema şi ne întoarcem în tramvaiul lui Boc. E plictisitor. Gâdea se întoarce la rapoartele Curţii de conturi, dar se bagă Radu şi apoi Cornel,  care le aduce aminte că la Cluj a fost ales. Cornel zice că Boc e un om politic sfârşit. Cornel atacă USL , pe unul  Uiorenu care-şi pune nevasta candidat. Gâdea schimbă vorba. Pauză. Gâdea începe în forţă. De ce are nevoie România ca să se schimbe? Cornel zice că este complicat. Consecvenţă şi intoleranţă faţă de gafele PDL. Participanţii la miting l-au fluierat pe Miki Şpagă, asta e bine. Să nu rămânem la băi de mulţime. Fluierături la Madam Uioreanu. Ursu cere respect pentru oameni, mai ales pentru cei care au ieşit în stradă să protesteze. Unii lideri USL cred că mai pot fraieri pe ici pe colo. Radu tot cu Băsescu, aşa îi scriu sute de oameni zilnic, despre Băsescu, jos Băsescu, ceea ce vrea majoritatea ţării. Numai atunci România va deveni o ţară normală şi decentă. Chireac vede un preşedinte cu minte în cap sau măcar bun simţ. Ciuvică, respect, anti-băsism, se poate trăi decent dacă cei care guvernează fură mai puţin. Mircea este îmbrăcat foarte frumos cu hainele lui de acasă. El spune că nu se poate face comparaţie la hoţii. USL nu a avut timp. Mircea dă tonul la băşcălii. Sunt luaţi la mişto mai mulţi candidaţi USL. Fie pentru că ar cântări 300 kg în viu, fie pentru că sunt gurişti sau hoţi. Emisiunea se termină într-o notă critică la adresa USL.