Fost purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, contract de o jumătate de milion de euro cu Oltchim. VEZI versiunea Corinei Vinţan

Fost purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, contract de o jumătate de milion de euro cu Oltchim. VEZI versiunea Corinei Vinţan

Corina Vinţan, fost purtător de cuvânt al Ministerului de Externe, în timpul mandatului lui Mihai Răzvan Ungureanu, a încheiat, prin intermediul firmei sale, un contract în valoare de aproape o jumătate de milion de euro cu Oltchim. Ea spune că a încasat doar 132.000 de euro din acea sumă.

UPDATE: Corina Vinţan susţine, însă, că firma sa, Links Associates, a încasat, de fapt, 55.000 de euro pentru serviciile de consultanţă, iar alţi 76.000 de euro au fost cheltuieli de organizare şi promovare. Restul sumei nu a fost niciodată facturată la Oltchim, spune ea. Potrivit Dianei Nahorniac, partener fondator al Links Associates, contractul de bază referitor la consultanţa pentru Oltchim prevedea o taxă lunară de 10.000 de euro, pentru perioada februarie-decembrie 2011. Contractul s-a derulat între 15 februarie-31 iulie 2011 şi s-au facturat 55.000 de euro. Ulterior, a fost încheiat un act adiţional la contract, pentru perioada aprilie-decembrie 2011, cu o valoare totală de 235.000 de euro, din care s-au facturat, până la 31 iulie 2011, 76.982 de euro. Obiectul de activitate se referea la organizarea unor mese rotunde, seminarii, conferinţe de presă, producţia unor obiecte promoţionale şi realizarea unor interviuri cu persoane cheie din compania Oltchim. "Situaţie de criză" Corina Vinţan a precizat, pentru EVZ, că acel contract nu are nicio legătură cu mandatul de premier al lui Mihai Răzvam Ungureanu, pentru că este vorba despre perioada martie-decembrie 2011, în timp ce MRU a ocupat funcţia de şef al guvernului în perioada februarie-aprilie 2012. Ea a explicat contextul în care s-a semnat acel contract. Oltchim era într-o situaţie de criză, iar expertiza companiei sale de consultanţă, Links Associates, este în principal pe situaţii de criză, marii clienţi fiind în astfel de împrejurări. Situaţia de criză se referea la faptul că un acţionar minoritar, firma PCC, are în Polonia o uzină competitoare cu Oltchim. Constantin Roibu, managerul Oltchim, împreună cu alţi membri ai conducerii fabricii şi avocaţii combinatului au cerut consultanţă pentru refacerea imaginii şi contracararea unor acţiuni ale PCC, care încerca o preluare ostilă a Olchim, făcând tot felul de manevre. Era nevoie ca imaginea Oltchim să fie una bună, pentru ca fabrica să poată fi pregătită pentru privatizare.  "PCC cheltuia sume exorbitante în presă, pentru a discredita Oltchim, astfel încât fabrica să pară că are mari deficienţe de management, urmând ca ulterior să o închidă şi să rămână pe piaţă doar uzina concurentă, din Polonia, după ne-a explicat dl. Robiu", spune Vinţan. Ea a detaliat acţiunile pe care le-a realizat în această perioadă pe două paliere: acţiuni de informare a actorilor decidenţi din România- Ministerul Economiei, Consiliul Concurenţei, Comisia Europeană- referitor la situaţia combinatului; şi pe de altă parte, o campanie în presă, care cuprindea întâlniri ale lui Constantin Roibu, în redacţii, în special în presa economică, cu jurnaliştii şi conducerea editorială, interviuri, confeirnţe de presă etc. "Noi am vrut ca oamenii să cunoască situaţia reală de la Oltchim, pentru că PCC cheltuia bani foarte mulţi pentru publicitate, pentru machete de presă, şi era în joc interesul naţional. Clienţii internaţionali ai Oltchim, ca şi Comisia Europeană vedeau campania de denigrare şi era afectată credibilitatea fabricii, Oltchim fiind, totuşi, un mare exportator de produse chimice", a explicat Vinţan. E a adăugat că l-a asistat pe Roibu să aducă în România investitori foarte mari, interesaţi de cumpărarea Oltchim - o companie foarte mare din Rusia, altele din ţări arabe din Golf, dar şi din Turcia. Contractul a încetat pentru că fabrica mergea din ce în ce mai prost şi nu mai erau bani pentru campanii de informare. Taxa de conulstanţă strategică a fost de 10.000 de euro pe lună, pe o perioadă de 6 luni, restul banilor primiţi fiind costuri de organizare a evenimentelor, a conferinţelor de presă, deplasări la Bruxelles, etc. "Eu sunt de 20 de ani în comunicare, pe mine nu m-a făcut comunicator postul de purtător de cuvânt al MAE, în 2005. Eu am luat aceşti clienţi în urma unor licitaţii grele, am firma de 6 ani şi am muncit foarte mult în această perioadă. Este vorba despre un atac la adresa probităţii mele profesionale şi ştiu că, de fapt, eu sunt doar o victimă colaterală, atacul fiind îndreptat asupra altcuiva", conchide Vinţan. Antena 3 a prezentat contractul Firma sa Links Associates a oferit Oltchim consultanţă media şi PR, în baza unui contract încheiat pentru intervalul martie-decembrie 2011. La început, onorariul era de 10.000 de euro lunar, pentru a creşte apoi până la un total de 421.600 de euro, potrivit unor documente prezentate aseară, în cadrul emisiunii "Sinteza zilei", de la Antena 3. Pentru aceşti bani, Links Associates se angaja să redacteze comunicate de presă, materiale publicitare, interviuri şi să organizeze conferinţe de presă pentru Oltchim.

Corina Vinţan a trimis ieri o replică la aceste informaţii, argumentând că Oltchim a încheiat contractul de consultanţă media şi PR "dorind să atragă atenţia investitorilor externi serioşi".

"Serviciile prestate de Links Associates pentru Oltchim sunt uzuale pentru o firmă care activează în domeniul comunicării", susţine Corina Vinţan, pentru care "a fost o onoare să fie aleasă de Oltchim".

Ne puteți urmări și pe Google News