REPORTAJ din cea mai mare "FABRICĂ " de BUSINESS a ţării. Vânătorii de afaceri acţionează din PRIMA zi

REPORTAJ din cea mai mare "FABRICĂ " de BUSINESS a ţării. Vânătorii de afaceri acţionează din PRIMA zi

Cu două luni în urmă, au declanşat o adevărată revoluţie: s-au călcat în picioare ca să mai prindă un loc şi a fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a potoli mulţimea surescitată. Astăzi, viitorii antreprenori ai ţării au serbat prima lor zi ca studenţi la Academia de Studii Economice din Capitală (ASE), una dintre şcolile care încă mai scot oameni de succes.

"Păi legitimaţia de student şi chestii de astea de unde le luăm? Ah, mi-a zis frate-miu că trebuie să alegem un şef de grupă. Aleargă unul pentru toţi!", le iniţiază în "tainele" studenţiei o tânără cu zulufi blonzi pe colegele adunate în jurul ei. Restul "bobocilor" sunt la fel de aerieni. Cei mai mulţi caută încă afişajele cu orarul, alţii se întreabă în ce corp al clădirii se ţine festivitatea de deschidere a anului universitar, dar toată lumea afişează un zâmbet larg, specific entuziasmului de început. După ritualul micului-dejun de acasă, studenţii fac coadă la shaormeria din colţ, primul lor gest de independenţă. Afacerişti de mici După ospăţ, se plimbă braţ la braţ, câte doi, printre standurile din holul universităţii, încercând să prindă câte-o frază din prezentările de job-uri part-time. La o masă, cinci fete mignone, se străduiesc cu greu să atragă adepţi pentru şcoala lor de ghizi. "Cursurile durează opt luni şi sunt gratis. Dai bani numai dacă vrei să vii în excursiile organizate de noi la final de săptămână. Cum adică? Normal că se poate face carieră, uită-te la noi", turuie mândră lidera, o brunetă dezinvoltă. La câţiva metri depărtare, o tânără împarte tuturor agende gratuite din partea unei bănci renumite. "Completaţi formularul şi gata. Doamnă, sunteţi studentă? Oferta e numai pentru studenţi", i se atrage atenţia unui părinte curios. Imposibil de trecut cu vederea este însă standul celor de la Voluntari pentru idei şi Proiecte (VIP), un ONG care "vânează" cele mai bune idei de business. Un tip înalt, la costum şi cu ochelari fumurii aşezaţi neglijent pe nas, explică conceptual domnişoarelor interesate. "Avem patru comunităţi. Dacă vrei să te faci antreprenor, de exemplu, te înscrii pentru Business Club. Eşti chemat la un interviu, urmează două săptămâni de probă şi, dacă eşti ales, intri în comunitatea noastră" , explică băiatul, unul dintre coordonatori. Oferta e cu atât mai tentantă cu cât, spune micul antreprenor, VIP e şcoala multor oameni de afaceri, precum fondatorii eJobs. "Anul trecut am avut 150 de candidaţi. După perioada de probă au rămas vreo 17, deci nu e chiar floare la ureche", se umflă în pene băiatul. Studenţi cu "antecedente" Puţini dintre boboci ştiu că vor fi colegi cu tineri sclipitori, care locuiesc de ceva vreme după gratii: Alexandra Pintili şi Bogdan Donişan. Prima a fost condamnată la închisoare după ce şi-a omorât mama adoptivă cu un topor şi a intrat la ASE, pe locuri bugetate, datorită meditaţiilor primite de la Ioana Maria Vlas. Bogdan are alte înclinaţii. Băiatul îţi ispăşeşte pedeapsa pentru trafic de droguri, lucru care nu l-a împiedicat să ia o notă astronomică la Bacalaureat. Mai puţini studenţi decât în 2011 Peste 100 de instituţii de învăţământ superior de stat şi particular şi-au deschis astăzi porţile. Numărul studenţilor din anul I e mai mic decât cel din 2011, ca urmare a scăderii cifrei de şcolarizare şi a rezultatelor slabe de la examenul naţional de bacalaureat. Potrivit Ministerului Educaţiei, în România funcţionează 56 de instituţii de învăţământ superior de stat, numărul acestora fiind aproape egal cu al celor particulare. Astfel, 35 de instituţii de învăţământ superior particular sunt acreditate, 21 de instituţii de învăţământ superior particular sunt autorizate să funcţioneze provizoriu, iar alte cinci sunt autorizate să funcţioneze provizoriu, organizând numai programe de studii universitare de masterat/studii postuniversitare, potrivit sursei citate. Conform hotărârii de guvern prin care a fost aprobată cifra de şcolarizare pentru 2012-2013, numărul de locuri pentru anul I de studii universitare de licenţă în învăţământul superior de stat este de 62.400, neexistând deocamdată o centralizare care să arate câte dintre acestea s-au ocupat. Sigur este însă că cifra de şcolarizare este oricum mai mică decât anul trecut, când au fost 62.850 de locuri.

Ne puteți urmări și pe Google News