Mamele vor primi din nou 85%. "Impactul social este minim"
- Carmen Vintil ă
- 26 septembrie 2012, 10:23
Indemnizaţia de creştere a copilului va fi mai mare cu 10%. "Este o dovadă de bunăvoinţă, dar este şi o dovadă că se aproprie alegerile parlamentare şi nu şi-au mai permis să amâne acest proiect", comentează reprezentantele mamelor.
Indemnizaţia de creştere a copilului va fi majorată cu 10%. Deputaţii au adoptat, ieri, proiectul de lege care stabileşte cuantumul acestei indemnizaţii la 85% din media veniturilor nete ale părintelui, faţă de 75% cât este în prezent. Camera Deputaţilor este for decizional, iar dacă va fi promulgată, legea va fi pusă în aplicare începând cu 1 octombrie, de prevederile ei beneficiind atât mamele care se află în acest moment în plată, aproximativ 150.000, cât şi cele care urmează să intre în concediu de maternitate. Plafoanele rămân Limitele maxime ale sumelor pe care le pot primi părinţii de la stat rămân. Astfel, indemnizaţia lunară va fi de 85 % din media veniturilor nete ale părintelui, dar aceasta nu poate depăşi suma de 1.200 de lei, dacă acesta a optat să stea acasă doi ani. Dacă a ales varianta de un an, părintele va primi 85% din media veniturilor, dar nu mai mult de 3.400 de lei. Cei care se hotărăsc să se întoarcă mai devreme la muncă vor primi un stimulent lunar de 500 de lei până când copilul va împlini doi ani. O măsură electorală În acest moment, potrivit Ministerului Muncii, din numărul total al beneficiarilor, 20,52% sunt cu venituri peste 1.500 de lei, 33,12% sunt cu venituri între 600 şi 1.500 de lei, restul de 46,36% fiind fără venituri. "Nu este rău faptul că s-a revenit la 85% din media veniturilor nete, dar sper să nu fie doar o măsură electorală", a spus fostul ministru al Muncii, Sulfina Barbu. Ea a mai spus că Executivul trebuie să dovedească că are bani pentru că la rectificarea bugetară au fost tăiate 570 de milioane de lei din bugetul Asistenţei Sociale. Potrivit Sulfinei Barbu, în urma acestei măsuri impactul bugetar lunar va fi de 19 milioane de lei.
"Impactul social e minim"
Reprezentantele mămicilor nu cred că decizia de a creşte cuantumul indemnizaţiei va avea un impact social major.
"Modificările aduse de majorarea indemnizaţiei nu ajuta foarte mult mămicile. Impactul social este minim. Este o dovadă de bunăvoinţă, dar este şi o dovadă că se aproprie alegerile parlamentare şi nu şi-au mai permis să amâne acest proiect. S-a cerut din iunie această modificare, dar din lipsa de cvorum nu s-a putut. Pragmatic, modificările vor ajuta doar mamele care au venituri între 1200 de lei şi 3.400 de lei pe lună, în rest ajutorul este neînsemnat, dar este un pas înainte", este de părere Ana Măiţă, de la Asociaţia Mame pentru Mame.
CITIŢI ŞI:
-
Indemnizaţia de creştere a copilului va fi de 85% din venitul net