COCOŞAT, cu SĂGEATĂ ÎNFIPTĂ ÎN SPATE. A fost descoperit SCHELETUL LUI RICHARD AL III-LEA? | VIDEO

COCOŞAT, cu SĂGEATĂ ÎNFIPTĂ ÎN SPATE. A fost descoperit SCHELETUL LUI RICHARD AL III-LEA? | VIDEO

O echipă de arheologi britanici crede că a descoperit rămăşiţele "regelui tiran" Richard al III-lea în timp ce făcea săpături sub o parcare din Leicester, scrie notează Daily Mail.

Conform Daily Mail, echipa, condusă de cercetătorul Richard Buckley, a efectutat săpături într-o parcare din Leicester, operaţiune care a început pe data de 25 august. "Am simţit că suntem foarte aproape în momentul în care, pe 6 august, am descoperit biserica medievală în care Regele Richard al III-lea a fost înmormântat", a declarat Buckley. "Nu putem fi siguri încă" Arheologii au anunţat că au fost luaţi în considerare mulţi factori în ceea ce priveşte rămăşiţele, iar aceşti facori par să indice un singur lucru, şi anume  că este vorba despre Richard al III-lea" "Coloana curbată -regele avea scolioză, se pare- şi o săgeată în spate -acesta ar fi murit într-o bătălie, la doar doi ani după ce a ajuns pe tron", spune Buckley. Cercetătorii vor să mute rămăşiţele într-un laborator şi îşi propun să compare ADN-ul scheletului cu cel al unui descendent al regelui britanic. "Arheologii nu găsesc aproape niciodată persoane cunoscute - asta este absolut extraordinar", susţine Şeful Departamentului de Arheologie de la Universitatea din Leicester, pentru BBC.  "Cu toate că nu putem fi siguri încă, e deja un lucru extraordinar". Testele ADN vor dura aproximativ 12 săptămâni şi dacă vor confirma că rămăşiţele sunt ale lui Richard al III-lea, acesta va fi reînhumat cu onorurile cuvenite. Un regat pentru un cal Fostul monarh englez a murit în Bătălia de la Bosworth Field, care a avut loc în timpul războiului civil cunoscut sub numele de Războiul Rozelor. Trupul său a fost adus la Leicester şi depus la Greyfriars, biserică a cărei urmă s-a pierdut în istorie, până când arheologii de la Universitatea locală au ajuns la concluzia că aceasta se găseşte sub parcarea din faţa unei clădiri de birouri a consiliului oraşului. Shakespeare l-a facut celebru pe regele Richard al III-lea, mai mult decât istoria însăsi. Putine sintagme au rămas atât de bine fixate în memoria culturii, ca aceea pusă de marele dramaurg în gura eroului său: "A horse! A horse! My kingdom for a horse". S-a tradus în româneşte, mai scurt, prin "Dau un regat pentru un cal"!.

<iframe width="560" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/nfX-znNnJiY" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News