Axa Berlin-Paris caută un consens pentru Grecia

Axa Berlin-Paris caută un consens pentru Grecia

Atena cere creditorilor o gură de oxigen, Germania nici nu vrea să audă.

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande s-au întâlnit, aseară, la Berlin, în cadrul unui summit în care urmau să se discute măsurile necesare pentru rezolvarea crizei euro, în mod particular situaţia Greciei. După această reuniune, Merkel şi Hollande vor avea astăzi o întrevedere şi cu premierul grec Antonis Samaras. Situaţia Greciei, considerată de Germania drept "copilul problemă" al zonei euro este cel mai important subiect dezbătut de cancelarul german şi preşedintele francez. Berlinul nu este de acord cu solicitarea Greciei, care a anunţat că doreşte să obţină mai mult timp pentru a pune în practică reformele structurale cerute de creditorii internaţionali ţării sale în cadrul planului de ajutor. Dacă preşedintele francez pare mult mai flexibil şi mai dispus la concesii, cancelarul german, presat de euroscepticii din tabăra sa, nu vrea să cedeze nici în privinţa disciplinei bugetare, nici a amânării solicitate de Atena. Merkel a sugerat încă din timpul vizitei făcute miercuri la Chişinău că nu trebuie să existe aşteptări privind luarea unei decizii referitoare la destinul Greciei în cadrul reuniunii de joi. Intrată în cel de-al cincilea an de recesiune, Grecia trebuie să realizeze economii de 11,5 miliarde de euro prin reduceri bugetare drastice şi reforme structurale. Sub constrângerea "troicii" creditorilor - UE, FMI şi Banca Centrală Europeană - Atena ia în calcul economii suplimentare de circa 11,5 miliarde de euro pentru 2013 şi 2014 pentru a recupera întârzierile în planul de ajustare bugetară. Tot ieri, ministrul finlandez al Afacerilor Europene, Alexander Stubb, a denunţat tentaţia unui nou "Zid al Berlinului", care ar diviza Nordul şi Sudul zonei euro. "Europa a fost divizată vreme de aproape 50 de ani între Vest şi Est şi este inutil să o divizăm azi între Nord şi Sud. Nu vrem un nou Zid al Berlinului", a declarat oficialul finlandez. Ieşirea Greciei din zona euro este exclusă de preşedintele Eurogrup, Jean-Claude Juncker