Producţie EXCELENTĂ de zmeură BIO în judeţul Harghita

Producţie EXCELENTĂ de zmeură BIO în judeţul Harghita

Aproximativ o sută de tone de fructe de pădure au fost adunate din pădurile judeţului Harghita.

Din zonele forestiere ale statului sau cele deţinute de Direcţia Silvică Harghita s-a strâns o producţie impresionantă de zmeură, în pofida secetei din acest an. Conform Agerpres, până la sfârşitul culesului, va fi adunată o producţie totală de 120 de tone. Dinn pricina ploii şi a vremii reci, producţia de afine a fost compromisă. Fructele de pădure harghitene ajung la export Recolta culeasă va ajunge în Germania, la partenerii tradiţionali ai Direcţiei Silvice. Întreaga producţie de zmeură va primi un certificat bio, după care fructele de pădure vor fi utilizate în industria alimentară,cosmetică sau farmaceutică. Din septembrie, începe sezonul măceşelor, dar şi în acest caz recolta culeasă urmează să ia drumul străinătăţii.

Ne puteți urmări și pe Google News