TUPEU FĂRĂ MARGINI. Primarul PNL din Ineu transmite oamenilor: "Străzile cu cele mai multe voturi vor fi primele asfaltate"
- Sorin Breazu
- 29 iulie 2012, 17:53
Primarul oraşului arădean Ineu, Călin Abrudan (PNL), a transmis o scrisoare locuitorilor în care susţine că, în funcţie de procentul de participare pe fiecare stradă la referedum şi la votul din toamnă, va exista un grafic cu străzile unde va începe asfaltarea.
"Vă propun o provocare: în funcţie de procentul de participare la vot pe fiecare stradă din Ineu, la votul de la referendum şi la votul din toamnă, vom avea împreună un grafic cu străzile unde vom începe asfaltarea", se menţionează în scrisoarea semnată de primarul PNL.
"Ineul va fi ajutat de guvernul USL, începând de duminică, când noi toţi vom scăpa de Băsescu", se încheie documentul. "M-am gândit să premiez spiritul civic. Eu am promis în campania electorală că voi asfalta două străzi pe an, iar asta vreau să fac de anul viitor. În funcţie de participarea localnicilor la vot, vom face graficul de asfaltare şi de introducere a canalizării", a fost explicaţia halucinantă a primarului, citat de Mediafax.
- BEC: Prezenţa la vot până la ora 14.00: 21,37%
- Dăm 10.000 de euro! Stai cu ochii pe fraude
- USL pregăteşte o mineriadă la Vila Dante în ziua referendumului
- DISPERARE în a mobiliza românii la urne: 17.000 de cărţi de identitate au fost eliberate ieri
- STRATEGIA USL: Voturile pe listele speciale nu se mai numără separat. Ştampilele de vot, secretizate
- Băsescu, despre prelungirea programului de vot până la 23: E clar că vor să facă ceva cu referendumul
- FARSA USL nu trebuie legitimată. Puciştii Ponta şi Antonescu te vor la vot. Ignoră-i!