Lovitură de teatru: FRF a cedat şi primeşte Universitatea Craiova în Liga a II-a
- Adrian Dobre
- 17 iulie 2012, 15:49
Federaţia Română de Fotbal cedează teren în războiul cu Adrian Mititelu, patronul echipei Universitatea Craiova. Astăzi, Craiovei i s-a făcut loc în Liga a II-a.
Comitetul de urgenţă al FRF a dat curs deciziei Curţii de Apel şi a hotărât să o reprimească pe Craiova, în liga secundă.
"Da, ne-am pus de acord. Craiova are un loc în Divizia B", a anunţat Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal.
Pentru că prezenţa nu era obligatorie, discuţiile dintre membrii Comitetului Executiv s-au ţinut prin telefon!
"Este adevărat că am avut câteva discuţii cu Mircea Sandu. În aceste momente, se redactează documentele oficiale. Nu vreau să adaug altceva", a a spus vicepreşedintele FRF, Octavian Goga.
Universitatea Craiova a fost dezafiliată anul trecut, decizia declanşând un adevărat război între Adrian Mititelu, patronul echipei, şi şefii fotbalului românesc.
Mititelu a mers să-şi caute dreptatea în toate instanţele interne şi externe, inclusiv la UEFA şi FIFA.
Presiunile din ultima perioadă la care au fost supuşi Mitică Dragomir, dar mai ales Mircea Sandu, inclusiv din partea primului-ministru Victor Ponta, au dus la decizia de azi. Pe site-ul FRF a fost dată publicităţii o scrisoare expediată primarului oraşului Craiova. Iată scrisoarea: Cabinetul Preşedintelui Nr. 1995 din 17.07.2012 Primăriei Municipiului Craiova Doamnei Primar LIA OLGUŢA VASILESCU Stimată doamnă Primar, Prin prezenta dorim să vă aducem la cunoştinţă că Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal din data de 14 mai 2012 a hotărât să se ofere un loc în Liga a 2-a oraşului Craiova. În măsura în care instituţia pe care o reprezentaţi este de acord cu hotărârea, vă informăm că, pentru a participa în competiţiile organizate de FRF, un club trebuie să fie afiliat la FRF, conform art.10 - 13 din Statutul FRF şi, totodată, să îndeplinească toate celelalte condiţii prevăzute de art.39.1 lit.b) - k) din Regulamentul de organizare a activităţii fotbalistice. Vă rugăm să luaţi act şi de faptul că, potrivit Deciziei Comitetului de Urgenţă din data de 17.07.2012, termenul pentru înscrierea oficială a cluburilor în competiţie şi pentru depunerea documentelor regulamentare a fost prorogat până la data de 30.07.2012. Pentru alte informaţii şi date, vă rugăm să nu ezitaţi să ne contactaţi. Cu aleasă consideraţie, Preşedinte, Mircea Sandu