Cine răspunde de dezastrul din Tineretului!

Cine răspunde de dezastrul din Tineretului!

Mii de arbori au fost tăiaţi, iar zeci de metri pătraţi de spaţiu verde au fost distruşi.

Lucrările de construire a Aqua Land-ului din parcul Tineretului au fost făcute în baza unor acte ilegale.

Tribunalul Bucureşti a anulat, pe 4 iulie, Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) şi autorizaţia de construire. Terenul de 53.000 mp, pe care urma să se construiască un imens parc de distracţii, aparţine Primăriei Capitalei.

Printr-un contract de parteneriat - fostul şef al Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement, Radu Popa, s-a asocia cu firma Blue Ciel. Contractul nu a fost votat în Consiliul General, cu toate că acest lucru este prevăzut de legea administraţiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, PUD-ul şi autorizaţia de construire sunt ilegale din mai multe motive: schimbă destinaţia spaţiului verde, acordul de mediu s-a emis cu condiţia obţinerii avizului de defrişare, aviz pe care beneficiarul nu l-a obţinut nici până astăzi. Cu toate acestea, zeci de hectare de spaţiu verde au fost distruse, iar 53.000 mp sunt îngrădite, de parcă ar fi proprietate privată.

Decizia Tribunalului poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.