A slăbit 157 de kilograme pentru că nu a sărutat niciodată o fată
- Dan Istratie
- 3 iulie 2012, 16:44
Povestea uluitoare a unui tânăr care până la 28 de ani nu a reuşit să îşi facă niciodată o prietenă a fost prezentată pe larg de un canal american de televiziune.
Michael Giannulis a fost vedeta unui reality show de la televiziunea americană ABC, în cadrul căruia a acceptat provocarea de a-şi schimba radical viaţa. Până la vârsta de 28 de ani el nu mai avusese o prietenă, asta şi datorită aspectului său nu tocmai plăcut cauzat de multele kilograme în plus. Mai exact, el cântărea 264 de kilograme în urmă cu un an şi era depresiv, nesigur şi ruşinos faţă de fete. După un an de zile el a reuşit să slăbească până la 107 kg şi acum are chiar şi o iubită. Dorinţa lui cea mai mare a fost să îşi întemeieze o familie, lucru la care nu mai spera când s-a apucat să ţină un regim strict. Michael face parte dintr-o familie iubitoare, unită şi locuieşte relativ aproape de rudele sale, însă a sabotat întotdeauna şansele unei vieţi sănătoase, mergând de la mama la mătuşa sa, pentru a consuma mai multe mese pe zi.
După ce a reuşit să slăbească, cu ajutorul acestei emisiuni, el a întâlnit-o pe Megan, care a devenit piatra lui de sprijin şi totodată prima iubită.
Michael a fost recompensat la sfârşitul anului cu un cec în valoare de 50.000 de dolari pentru reuşita sa. Sursă: DailyMail