Spitalul Ilfov, căpuşat de un medic liberal

Spitalul Ilfov, căpuşat de un medic liberal

Şeful PNL Sector 2, medicul Adrian Neacşu, a reuşit să dea un "tun" care i-ar umple de invidie chiar şi pe cei mai versaţi afacerişti.

Pe 24 martie 2008, o firmă controlată de şeful PNL Sector 2, SC Promedica Sistem SRL, a încheiat un contract de asociaţiune investiţională cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov. Acesta prevedea prestarea de servicii publice de asistenţă medicală spitalicească în domeniul specialităţii obstetrică-ginecologie. Înţelegerea stipula ca spitalul să pună la dispoziţia firmei lui Neacşu 27 de camere de la etajul I al spitalului, iar firma controlată de şeful PNL Sector 2 să le modernizeze şi să le doteze, treptat, în 18 luni. Spitalul muncea, Neacşu încasa Clauza contractuală care ar ridica suspiciuni oricărui procuror DNA sau inspector de la Curtea de Conturi este cea de la punctul 6.1, de la capitolul repartizarea beneficiilor, unde spitalului îi reveneau doar 10% din încasări, iar firmei medicului Adrian Neacşu, 90%. SC Promedica Sistem SRL nu are şi nu a avut în ultimii ani nici un angajat, potrivit informaţiilor publice obţinute de la Ministerul Finanţelor. Prin urmare, cum a reuşit firma lui Neacşu să-şi desfăşoare activitatea de asistenţă medicală? Explicaţia vine de la actualul manager al spitalului, Eduard Armeanu. "Spitalul i-a pus la dispoziţie firmei lui Adrian Neacşu absolut tot, de la asistente, paturi, medicamente, aparatură, până la ultimul angajat. Chiar şi omul care îi tăia chitanţele era angajat al spitalului. Unitatea medicală suporta chiar şi cheltuiala cu utilităţile şi personalul. Din toţi banii care au fost încasaţi vreme de doi ani de către firma medicului Adrian Neacşu, eu nu am cunoştinţă ca în contul spitalului să fi intrat vreun ban. Nici un ban din cei câştigaţi de firma domnului Neacşu nu a fost evidenţiat în contabilitatea spitalului", ne-a explicat Eduard Armeanu. Prejudiciu de zeci de miliarde de lei vechi Actualul manager al spitalului ne-a declarat că a aflat de acest contract absolut întâmplător, deoarece nu e înregistrat la spital. "A venit un bărbat care mi s-a plans că nu-i externează soţia şi copilul dacă nu plăteşte o sumă de bani firmei lui Neacşu. Eu nu ştiam nimic despre această afacere. Ulterior, după ce am intrat în posesia contractului, l-am anulat. Acest contract păgubos a fost încheiat de către fostul manager al spitalului, Sorin Gheorghiu. Din păcate, acest contract a produs spitalului o pagubă de câteva zeci de miliarde de lei vechi. Banii nu rezultă din procentele neîncasate de spital din afacere, ci din banii cheltuiţi pe utilităţi, salariile oamenilor care au muncit pentru Neacşu şi contravaloarea medicamentelor şi a tuturor lucrurilor plătite de spital pentru buna desfăşurare a afacerii medicului Neacşu", afirmă Eduard Armeanu. O firmă controlată de medicul liberal "a supt" miliarde de lei de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov Controla afacerea printr-o suveică de firme Întrebat cum a reuşit să încheie afacerea şi cum a obţinut procentul uriaş de 90% din încasări, medicul Adrian Neacşu ne-a declarat că Promedica Sistem nu este a lui. Acţionarii Promedica Sistem sunt: Neomed Consult cu 30%, Ciprian Stafie -35% şi Mădălina Macavei -35%. La rândul său, acţionarii Neomed Consult sunt: Binafarm SRL cu 50%, Ciprian Stafie - 25% şi Dana Alexandrescu - 25%. Surpriză, în firma Binafarm este acţionar direct chiar şeful PNL Sector 2, cu 36,67%. Alte 33,33% din Binafarm sunt proprietatea Asociaţiei Medicale Sfântul Andrei, organizaţie controlată tot de către Adrian Neacşu. Restul acţiunilor sunt deţinute de partenerii săi. O altă dovadă a implicării directe a lui Adrian Neacşu: medicul este reprezentantul spitalului în consiliul de administraţiei al asociaţiunii. "Da, am fost acţionar al firmei Binafarm şi reprezentantul spitalului în această asociaţiune. Dar eu nu am cunoştinţă de detaliile contractului. Rolul meu a fost să supraveghez buna desfăşurare a lucrurilor în această afacere", ne-a explicat declarat medicul. Şeful PNL Sector 2 este de nouă luni în concediu. El nu s-a mai prezentat la serviciu, pe motiv de boală, în schimb a fost prezent la întrunirile de partid.

Ne puteți urmări și pe Google News