Podul peste Dunăre dintre Calafat şi Vidin, gata în 2013

Podul peste Dunăre dintre Calafat şi Vidin, gata în 2013

Podul care va uni localităţile Calafat şi Vidin va fi finalizat abia în luna ianuarie 2013, după ce autorităţile bulgare sunt în întârziere cu lucrările, potrivit mediafax.ro.

Oficialii români şi comisarul european Johannes Hahn au vizitat astăzi şantierul pentru a vedea care este stadiul lucrărilor. pentru a vedea care este stadiul lucrărilor. Delegatul Uniunii Europene a fost însoţit de ministrul de Interne, Ioan Rus, de prefectul judeţului Dolj, Elena Costea, de preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, dar şi de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Vasile Preda. "Nu este vina părţii române, este vina vecinilor şi prietenilor bulgari. Noi am executat infrastructura conexă rutieră în proporţie de 95 la sută şi în proporţie de 88 la sută, infrastructura feroviară. Cea rutieră are 8,7 kilometri, iar cea feroviară 6,2 kilometri. Costurile se ridică la 69 de milioane de euro, fără TVA. Banii sunt din fonduri mixte, buget şi fonduri europene", a declarat Vasile Preda, adăugând că  termenul de finalizare a podului este ianuarie 2013.

Ne puteți urmări și pe Google News