Preda: Ponta nu trebuia să meargă la Consiliul European

Preda: Ponta nu trebuia să meargă la Consiliul European

Premierul Victor Ponta a făcut o greşeală mergând la Consiliul European, în ciuda deciziei de miercuri a Curţii Constituţionale, iar electoratul îl va sancţiona la urne, a afirmat europarlamentarul Cristian Preda pe blogul personal.

"Ponta a greşit mergând, după decizia CCR, la Consiliul European. Asemenea greşeli au un preţ politic foarte mare. Şeful PSD îl va plăti. La urne", a scris Preda. Preda nu este de părere că primul-ministru l-a învins pe preşedintele Traian Băsescu prin prezenţa sa la Bruxelles, ci dimpotrivă, a învins Constituţia. "Observ că unii comentatori consideră că, mergând la Bruxelles, Ponta l-a învins pe Băsescu. Eu cred că a învins doar Constituţia, încălcând-o", a completat Cristian Preda. Europarlamentarul consideră că limitele regimului au fost depăşite şi recunoaşte că nu există o lege prin care premierul poate fi suspendat, aşa cum există pentru preşedinte. "Nu există, însă, o procedură de suspendare pentru premier în Legea fundamentală, aşa cum există pentru cazurile în care preşedintele ar încălca-o. Regimul se clatină, fiindcă şi-a văzut încă o dată depăşite limitele", mai susţine europarlamentarul PDL. Referitor la cazul de plagiat al lui Victor Ponta, Cristian Preda îl acuză pe ministrul Educaţiei, Liviu Pop, că încearcă să-l acopere pe premier şi să îngroape acest caz. Acesta face o paralelă cu cazul lui Adrian Balaban Grăjdan, fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, implicat în dosarul "Trofeul Calităţii". Europarlamentarul susţine că, dacă Adrian Balaban Grajdan a trebuit să mintă în privinţa unor sume cheltuite şi ascunse în acte contabile, ministrul Educaţiei minte pentru a ascunde o impostură care poate fi uşor de depistat. "Pop are o sarcină mai grea decât Grăjdan: acesta din urmă trebuia să mintă în privinţa unor sume cheltuite cu mulţi ani în urmă şi ascunse în acte contabile; în schimb, ministrul interimar de la Educaţie trebuie să ascundă o impostură pe care o poate vedea şi un copil care ştie să deschidă un calculator", a afirmat Preda, pe blogul personal.

Ne puteți urmări și pe Google News