Nu voi scrie nimic despre întâmplările care, săptămâna trecută, au transformat România într-un infern mediatic.
Unele şi-au găsit deja rezolvarea (demiterea ministrului Diaconu), altele ne vor ţine încă multă vreme cu atenţia încordată (plagiatul lui Ponta). Despre condamnarea lui Adrian Năstase şi a consecinţelor ei s-a spus tot ce era de spus. Cât despre faptul că trimiterea la închisoare a lui Vîntu s-a petrecut într-un anonimat cvasi-total, comentez doar că, iată, mai există speranţe. Putem trata cu calm, detaşat, chiar lucruri care, în alte condiţii, ar fi ridicat pulsul naţiunii pe culmi ameţitoare.
Vă rog să reţineţi (cum se spune în limbajul avocaţilor) că nu am nimic de spus despre ordonanţa de urgenţă prin care ICR-ul a trecut în subordinea Senatului. Şi nici despre faptul că misiunea instituţiei a fost schimbată radical. N-o fac acum, n-am făcut-o niciodată începând cu 2005 încoace, deoarece n-am amestecat niciodată planurile. Una sunt ideile mele din scris, alta e activitatea mea funcţionărească. Fireşte, dacă cele două ar fi interferat, ar fi fost o problemă. Deocamdată, niciunul din detractori n-a putut furniza măcar un singur exemplu în care opiniile mele au influenţat în vreun fel munca la ICR. N-aş afirma acelaşi lucru despre alte persoane aflate în poziţii asemănătoare. Nu numai că nu se sfiesc să-şi expună părerile douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru, dar îşi convertesc partizanatul politic în decizii administrative. Dacă eşti ministru ori secretar de stat la Cultură poţi spune orice, deşi eşti demnitar al statului. Dacă lucrezi la ICR, trebuie să taci. Ce-mi propun acum e să semnalez dispariţia totală a unui cuvânt din limbajul televiziunilor, politicienilor, comentatorilor şi chibiţilor de tot felul: cuvântul economie (împreună cu derivatul sau: economic). E cuvântul care ne-a adus în situaţia înspăimântătoare de azi: "criza economică", "dezastrul economic", "economia în pericol", "atacul la economie" etc. În numele acestui cuvânt au căzut, în ultimele luni, două guverne. Te-ai fi aşteptat ca autointitulaţii "salvatori ai economiei", cei care urlau din toţi bojocii "noi avem soluţii" să se fi scufundat cu mâinile până la cot pentru a salva economia. Ei bine, nu.
Cu ingenuitatea deja legendară, prim-stătătorul guvernamental a mărturisit că, în realitate, trei sferturi din timpul şedinţelor de guvern e alocat discuţiilor despre "cum să ne apărăm de atacuri politice". Nu ştiu dacă atac politic e considerat ceea ce a apărut în revista Nature. Se pare că da, de vreme ce Guvernul a decis să intre în bătălie alături de premier, trimiţând un drept la replică (agramat şi confuz) celebrei publicaţii. Dacă cineva se încăpăţâna să nu vadă vreo legătură între activitatea academică şi poziţia politică, iat-o servită pe tavă!
Până în urmă cu o lună, întreaga naţiune părea să facă implozie de grija economiei naţionale. Azi, goana după voturi a lăsat ţara fără guvernanţi. N-ar fi exclus ca, în contextul preocupărilor academice care-au suscitat interesul planetar, premierul să ceară Academiei Române eliminarea cuvântului "economie" din toate dicţionarele. Şi, imediat după aceea — vocabula "plagiat".
Recomandările noastre
