Povestea salvatorului lui Adrian Năstase. Modestia unui profesionist!

Povestea salvatorului lui Adrian Năstase. Modestia unui profesionist!

Comisarul-şef Nicolae Costea, cel care l-a oprit pe Adrian Năstase de la sinucidere, este un super-poliţist cu venituri modeste şi apartament la bloc.

A fost o noapte pe care puţini români o vor uita. Milioane de oameni au rămas blocaţi în faţa televizorul şi au urmărit cu sufletului la gură telenovela Zambaccian.

Totul a început în jurul orei 19.00, în momentul în care Curtea Supremă a dat o sentinţă care a şocat lumea politică: Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul Calităţii".

Camerele de luat vederi s-au mutat în faţa reşedinţei fostului-prim ministru din strada Zambaccian.

La ora 21.30, comisarul-şef Nicolae Costea (50 de ani) şi colegul său au ajuns la imobilul familiei Năstase cu mandatul de încarcerare. Ofiţerul a fost cel care l-a salvat pe fostul prim-ministru de la sinucidere. Este unul dintre cei mai experimentaţi ofiţeri din Capitală. De alfel, experienţa lui a fost factorul principal atunci când Nicolae Costea ar fi reacţionat la impulsul sinucigaş al fostului premier.

Povestea lui Nicolae Costea este cea a unui om ridicat din popor prin forţe proprii. El şi-a tocit coatele pe băncile liceului, după care a luat cu brio examenul de admitere la şcoala de subofiţeri de la Câmpina. După trei ani de învăţătură, în 1985, şi-a văzut visul cu ochii: a absolvit cursurile şi a fost înaintat la gradul de sergent -major. Timp de aproape zece ani s-a perindat pe la mai multe secţii de poliţie din Capitală, adunând de pe stradă borfaşi mărunţi, cartofori sau şefi ai lumii interlope. În 1993, el a fost avansat ofiţer, pe merite, şi promovat la Serviciul Investigaţii Criminale. A intrat în elita poliţiştilor şi se ocupă doar de dosare grele.

În ultimii zece ani de activitate, Nicolae Costea a dibuit şi arestat aproape 1.500 de persoane. Ofiţerul a lucrat în majoritatea cazurilor celebre din România: decapitarea clanului Cămătaru, s-a ocupat de aducerea în ţară a "Mamei FNI", Ioana -Maria Vlas, prinderea criminalului grec Konstantinos Passaris sau arestarea clanului Geamănu. Numele poliţistului este amintit de fugarul Nicolae Popa în discuţiile cu SOV: "În primul rând am aflat cum îl cheamă pe ăla, care acuma se duce pe la ai mei, a fost deja de două ori. Costea".

Conform declaraţiei de avere, poliţistul duce un trai modest, este unul dintre poliţiştii afectaţi de reducerile salariale din Minsiterul de Interne. După o carieră de aproape 27 de ani, comisarul-şef are u salariu lunar de aproximativ 3.300 de lei. El locuieşte alături de soţia şi fiica sa într-un cartier muncitoresc. La poarta casei din Zambaccian, comisarul-şef (foto stânga) a aşteptat timp de 10 minute ca cineva din familia fostului premier să-i deschidă. Imediat după aceea, ofiţerul i-a prezentat mandatul de încarcerare şi s-a produs drama FOTO: LIBERTATEA L-a salvat de la moarte de două ori, în câteva secunde! Ofiţerul criminalist Nicolae Costea a venit acasă la fostul premier, Adrian Năstase, cumva pregătit pentru ce-i mai rău. Era obişnuit, din miile de cazuri rezolvate, să se aştepte la patru variante: să nu găsească condamnatul acasă, acesta să riposteze, să se sinucidă sau să-l omoare pe anchetator. Surse din cadrul ministerului de Interne afirmă că cei doi poliţişti au fost trimişi acasă la Năstase tocmai pentru experienţa lor, dar şi că li s-a pus în vedere o eventuală sinucire. Această variantă a apărut imediat după discuţia dintre ministrul Ioan Rus şi Adrian Năstase care îi replicase tăios şefului de la Interne: "Nu merg la închisoare! Ştiu mai bine ce e de făcut!".

Criminalistul Nicolae Costea nu a dat nici un moment de bănuit că ştia ce va urma. A sunat calm la interfonul blocului din Zambaccian, a aşteptat câteva minute bune până cineva a coborât. S-a prezentat şi i-a înmânat fostului premier mandatul, cu rugămintea să-l însoţească. În acel moment, Adrian Năstase a rugat-o pe soţia sa, Dana, să meargă în dormitor şi să-i pună nişte lucruri. Apoi a rugat-o pe sora sa, Dana Barb, să meargă să o ajute. Erau în camera de zi a imobilului. Cât cele două femei trebăluiau în dormitorul familiei, Adrian Năstase i-a rugat pe poliţişti să-i permită să meargă până în birou, la bibliotecă, să-şi ia nişte cărţi. Nu i s-a permis! În acel moment, Nicolae Costea s-a ridicat şi l-a însoţit pe Năstase în biroul de lucru. În timp ce fostul premier se îndrepta spre bibliotecă, poliţistul s-a aşezat pe un fotoliu.

În acel moment Adrian Năstase a scos pistolul din buzunarul hainei şi, în timp ce îl ridica spre tâmplă, i-a spus poliţuistului: "Îmi pare rău că trebuie să asistaţi la aşa ceva!". Într-o fracţiune de secundă, corpul tensionat al poliţistului a sărit din fotoliu şi l-a lovit peste mână, îndreptând arma de la tâmplă cumva în jos şi spre spate. Văzând că nu a reuşit sinuciderea, Adrian Năstase a avut puterea să apase şi a doua oară pe trăgaci, însă acolo era degetul criminalistului Nicolae Costea, care a împiedicat deflagraţia.

Zgomotul împuşcăturii a fost auzit din camera de zi de celălalt poliţist, care s-a năpustit asupra fostului premier imobilizându-l.

Adrian Năstase s-a mândrit întotdeauna cu atmosfera biroului său. Este locul unde a încercat să-şi ia viaţa Adrian Năstase, pe targă, la un sfert de oră după ce a încercat să se sinucidă cu un pistol Smith&Wesson, calibrul 38 FOTO: LIBERTATEA "Adrian Năstase i-a rugat pe poliţişti să-l lase singur în birou. Aceştia nu i-au permis." SURSE DIN CADRUL ANCHETEI

"S-ar putea să-l operăm pe inimă deschisă!" La mai bine de nouă ore după ce a fost dus cu ambulanţa la Spitalul Floreasca, Adrian Năstase a intrat în sala de operaţie. Intervenţia nu a fost una complicată, însă medicii s-au declarat îngrijoraţi mai ales în privinţa afecţiunilor asociate (boli de inimă şi diabet) pe care le are fostul premier. "Glonţul a trecut la câţiva milimetri de carotidă, a atins puţin laringele, dar vocea nu-i va fi afectată. Va rămâne doar cu cicatrici", a declarat profesorul Ioan Lascăr.

Echipajul de pe Ambulanţa care a venit acasă la Adrian Năstase a dat detalii la Parchet despre tentativa de sinucidere FOTO: IONEL STOICA

Cerere de întrerupere a pedepsei

Medicul Şerban BrădişÂ­teanu a explicat că pacientul va face şi un tratament psihiatric. "Operaţia a decurs bine, însă nu atât plaga e periculoasă, cât afecţiunie asociate pe care le are. Mă mir că nu a făcut un infarct până acum, însă încercăm să controlăm complicaţiile cardiace cu medicamente. Suferă de diabet, hipertensiune, dislipidemie", a ţinut să spună Brădişteanu. El nu a exclus o operaţie pe cord. Apărătorii lui Adrian Năstase au depus la Tribunalul Bucureşti o cerere de înterupere a pedepsei din motive de sănătate. Avocatul Ion Cazacu ne-a declarat că această cerere a primit termen de judecată pe data de 5 iulie, dar că va solicita magistraţilor să se judece mai repede. Ion Cazacu a subliniat că se concentrează pe redactarea cerererilor care vor fi adresate atât Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), cât şi organelor judiciare din România. "Chiar dacă, sper şi cred din tot sufletul, că vom avea succes la CEDO, nu va însemna, practic, decât o problemă de imagine, pentru că până atunci pedeapsa va fi efectiv executată", a explicat avocatul. Adrian Năstase este pentru moment la secţia de Terapie Intensivă, iar în spital ar putea rămâne pentru 14 zile. Avocaţii lucrează la alte două căi extraordinare de atac, în care cere desfiinţarea condamnării de doi ani: recurs în anulare şi revizuirea sentinţei penale.

Procurorii au deschis un dosar în care cercetează tentativă de sinucidere a lui Adrian Năstase. După ce au făcut cercetarea la faţa loculu, procurorii au trecut la audierea martorilor oculari. La Parchetul General au fost audiaţi ieri echipapul de pe Ambulanţă şi cei doi poliţişti care au venit să-l încarecereze pe fostul prim-ministru. Avocaţii lui Adrian Năstase au declarat ieri că în biroul clientului lor s-ar mai fi găsit un al doilea glonte, dar anchetatorii nu au confirmat acest lucru. Mesaj de ziua tatălui

Andrei Năstase, fiul cel mare al lui fostului prim-ministru, anunţa, ieri, că va citi, la Spitalul Floreasca, o scrisoarea lăsată de tatăl său: "Un fel de testament public".

Astăzi, însă, cu numai o oră înainte de conferinţa de presă, familia Năstase a anunţat că "testamentul" nu va mai fi citit: "Tatăl meu mi-a interzis", a scris Andrei Năstase, fiul cel mare al fostului premier, pe contul său de Facebook. Citiţi şi:

  • Cristian Tudor Popescu: "Ponta manipulează ordinar situaţia lui Năstase". Băsescu s-a interesat de starea fostului premier
  • Ion Iliescu:"Gestul lui Năstase nu este fondat. Reporterii, o haită înfometată"
  • POLITICIENI ALĂTURI DE ADRIAN NĂSTASE. Victor Ponta: "Mă gândesc dacă dl. Băsescu este fericit acum". Colegii din USL: Năstase a vrut să evite umilinţa
  • Mircea Geoană: Mă rog pentru sănătatea şi libertatea lui Adrian
  • Dana Năstase a avut şi ea nevoie de îngrijiri medicale, după tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase
  • Vasile Blaga: E incalificabil modul în care Ponta încearcă să câştige capital dintr-o tragedie
  • DEZBATERE EVZ. Cât de des ar trebui să meargă la psiholog cei care au arme?
  • Ion Iliescu: Dacă aş fi preşedinte, l-aş graţia pe Adrian Năstase
  • TRAIECTORIA GLONŢULUI pe care l-a tras Adrian Năstase
  • Dragnea (PSD): "De azi, lupta politică se duce în alt registru"
  • Şeful DNA: "Soluţia în cazul Năstase, mult mai importantă pentru sistemul judiciar decât pentru Bruxelles"
  • Tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase, în presa internaţională. AFP: Fostul premier român, îngenuncheat de justiţie
  • Varujan Vosganian, despre tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase:un gest de demnitate
  • Cum arată pistolul cu care s-a împuşcat Adrian Năstase | VIDEO
  • Aproape un milion şi jumătate de români au aşteptat veşti despre Adrian Năstase la Antena 3
  • Ce au luat procurorii din casa lui Năstase
  • Adrian Năstase: "Nu voi ajunge în arest. Voi decide singur ce am de făcut"
  • Cezar Preda, PDL: Ce treabă are Băsescu cu tentativa de sinucidere a lui Năstase?

Ne puteți urmări și pe Google News