Georgiana Iorgulescu: Corina Dumitrescu reprezintă societatea civilă în CSM susţinută de partid

Georgiana Iorgulescu: Corina Dumitrescu reprezintă societatea civilă în CSM susţinută de partid

Un membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Georgiana Iorgulescu, este de părere că a sa colegă Corina Dumitrescu nu mai poate reprezenta societatea civilă în cadrul Consiliului. Fostul ministru desemnat de la Educaţie a recunoscut într-o declaraţie publică că a fost propusă în acestă funcţie de PSD, nicidecum de societatea civilă.

”Doamna Dumitrescu, desi ar trebui să fie reprezentantul societăţii civile în CSM, deşi, formal, a fost propusă de către Consiliul ştiinţific al unei facultăţi de drept, Domnia Sa a afirmat că, de fapt, propunerea i-a sosit din partea unui partid politic. Din această perspectivă consider că nu mai îndeplineşte condiţiile de independenţă cerute de cadrul constituţional şi, în consecinţă, nu mai poate reprezenta societatea civilă în CSM”, arată Georgiana Iorgulescu pe pagina electronică personală. Vinovații fără vină În plus, Iorgulescu arată că CSM nu are nicio atribuţie în cercetarea celui care a postat CV-ul Corinei Dumitrescu pe site-ul instituţiei, arătând că nu funcţionarul respectiv trebuia să-i corecteze greşelile gramaticale din fișa biografică. Faţă de acest aspect, Iorgulescu precizează că cel mai înalt for al magistraţilor ar trebui să se distanţeze de orice interacţiune cu mediul politic. ”CSM nu avea ce să caute într-o dispută de natură politică, chiar dacă unul dintre membrii săi era ţinta unei ample informări de presă. Independenţa Consiliului nu se anunţă numai ca şi o stare preexistentă ci mai degrabă se verifică în situaţii punctuale, aşa cum este cea de faţă”, continuă Iorgulescu. Propunere politică Fostul ministru desemnat al Educaţiei, Corina Dumitrescu, rector al universităţii particulare ”Dimitrie Cantemir” a declarat public, pe 4 mai, că ”Iniţial, refuzasem această candidatură la CSM din partea PSD-ului, fiind o persoană foarte ocupată si numai din acest motiv. Dar, la finalul termenului în care se putea depune candidatura, liderii PSD mi-au făcut din nou această propunere pe care, în cele din urmă, am acceptat-o”.

Ne puteți urmări și pe Google News