Cântăreţul de la trupa Vama a explicat pentru EVZ cât a muncit trupa pentru noul ei album, "2012", care se va lansa pe 28 mai printr-un concert la Sala Palatului.

EVZ: Cum a decurs lucrul la albumul vostru şi cum de aţi aşteptat trei ani pentru a lansa un nou album? Tudor Chirilă: Mă şi gândeam acum că la un moment dat vine o vârstă la care faci bilanţul, pe la 60 de ani, şi poate ţi-ai fi dorit să ai mai multe discuri. Dar nu s-a putut altfel. Noi am lucrat şi două luni la o piesă, la "Declar pierdută ţara". Este o piesă foarte electronică. Multe piese au durat câte trei săptămâni, o lună. Sunt piese care au trecut prin nişte forme complet diferite. Pentru că poţi să faci o piesă într-o zonă rock, numai cu chitări, indie, foarte aerisit, sau poţi să faci o piesă în care să pui viori, să orchestrezi. Şi îţi dai seama după ce ai muncit la orchestraţie că ea nu are nicio legătură cu ce făcusei tu sau, dacă apar versurile, care apar după muzică, iarăşi ţi se pare că e nepotrivit.

Şi noi, din dorinţa asta de a fi cât mai bine, de a fi cât mai aproape de ceea ce este în capul fiecăruia dintre noi (şi aici e o problemă – că fiecare avem altă viziune), am stat şi am muncit foarte mult până când am spus: "Băi, piesa asta curge, poate să fie un hit, curge muzica, să nu se oprească, să aibă un sentiment, că ai ascultat şi nu ţi-ai dat seama când a trecut timpul".

Câteodată o structură a piesei strofă – refren – strofă – refren poate să nu fie potrivită. Am umblat la structură. Fiecare piesă este o poveste şi munceşti la ea ca la un mic film. Aşa vedem noi lucrurile. Unii sunt mai norocoşi şi fac discuri mult mai repede. Sper ca munca noastră să fie relevantă pentru discul ăsta şi să nu fi muncit degeaba.

Câte hituri vedeţi voi pe acest album? Şi asta este subiectiv. Eu nu mai ştiu sigur ce este în ziua de astăzi un hit. Mă întreb dacă în ziua de astăzi un cântec ca "Vara asta" ar fi fost difuzat la radio, că lumea spune că piesele Vama Veche sunt hituri. E posibil să nu şi atunci nu mai ştii ce înseamnă hit. Radiourile mari difuzează foarte multă muzică dance. Discul nostru nu este un disc dance şi atunci este posibil să nu existe hituri din punctul ăsta de vedere.

Din punctul meu de vedere cred că din 14 piese, patru au versuri şi refrene pe care lumea le va ţine minte şi le va cânta foarte uşor. Pentru mine asta înseamnă un hit. O piesă cu care pleci de la un concert şi te duci spre casă cântând. Asta înseamnă un hit. Piesă care îţi rămâne în cap de la prima ascultare şi cred că sunt patru sau chiar cinci piese cu calităţile astea. Una cred că ar fi "Epidemie de iubire", "Să dansăm", ar mai fi o piesă care se numeşte "Rolul soarelui" şi, uite, eu şi "Copilul care aleargă spre mare" îl consideram un hit, dar nu a fost un hit decât pentru Europa FM. Toată chestia asta este discutabilă.

Cum ştiţi ce piese să alegeţi ca single-uri? Nu ştim. O să ne consultăm cu mai multă lume, o să facem un focus grup, e mai complicat decât acum 10 ani. Business-ul ăsta este cu foarte mult hazard. Cum v-aţi schimbat faţă de acum 10 ani şi cum vedeţi asta reflectat în album? În primul rând, noi ne-am schimbat pentru că s-a schimbat componenţa. Vama nu mai este Vama Veche. Eu cred că se continuă un spirit în Vama, dar se face cu totul altă muzică, mai modernă, mai adaptată la anii în care suntem acum şi este o muzică rezultată din faptul că avem trei colegi noi. În afară de mine şi de Eugen, chitaristul formaţiei, Clopo, toboşarul, Gelu Ionescu, la clape, şi Dan Lucian, la bas, sunt partea nouă a formaţiei şi un colectiv nou gândeşte altfel şi se structurează altfel. E normal să fim diferiţi.

Dar discul ăsta este o schimbare şi faţă de discul Vama. E un disc mai rock, cred eu, şi un disc mai melodios, e un disc cu mai multe piese, deci mai mult material, şi mult mai optimist. Chiar şi cântecele care ar putea fi percepute mai triste sunt cu un mesaj, la sfârşit, optimist. Şi din tot discul reies speranţa şi faptul că speranţa este ceea ce ne ţine în viaţă şi că merită să visezi pentru că este absolut important în viaţă să visezi ca să trăieşti sănătos cu capul şi să speri. Din speranţă şi din vis omul merge înainte. Nu am fi avut astăzi avioane pe cer dacă nu visam şi nimic din societatea noastră nu ar fi fost dacă nu visam şi dacă unii oameni nu se uitau în sus pe cer şi nu spuneau: "Trebuie să zburăm". Asta a ţinut omenirea şi cred că la vise nu trebuie să renunţăm. Am înţeles că vedeţi "2012", în ciuda titlului, ca un început. De ce un început? Cred că este un început pentru că abia la discul ăsta colectivul este foarte sudat. Este ca şi cum începem să spunem lucruri în formula asta. În momentul în care colectivul este sudat, atunci spui: "Domne, am început un lucru". E un început şi pentru că va avea şi o variantă în engleză care va fi lansată, probabil, la scurt timp, o lună, o lună jumate, după discul în română. Oricum el va fi făcut pentru piaţa de afară. Sperăm ca acest disc să ne aducă şi nişte concerte şi o reprezentare afară, şi de asta este un început. Credem foarte tare în varianta în engleză a acestui disc. Rămâne ca eu să înregistrez şi să termin şi piesele în engleză. Sunt deja trase câteva. Practic, ăsta e sentimentul de început, că îl facem şi în engleză şi că suntem mult mai sudaţi ca echipă. Este o schimbare şi muzicală. Nouă nu ni se pare, dar toţi cei care au ascultat piesele spun că este schimbat şi faţă de discul Vama. Eu nu cred personal. Eu cred că muzica e muzică şi oricum ar suna e ce faci tu în momentul ăla. Multă lume o percepe diferită şi înseamnă că s-a schimbat ceva.

De ce vă îndreptaţi spre străinătate acum, după atât de mult timp? Pentru că în momentul de faţă România este încurcată într-un divertisment foarte îndoielnic. Multe dintre piesele de pe disc nu s-ar asculta la radio. Atunci, cred că din punct de vedere calitativ a scăzut foarte mult muzica românească. Atunci, interesul este să cauţi şi alte piețe, poate în Bulgaria, poate în Polonia, poate în Slovacia. E un interes şi de marketing şi să vezi ce muzică se ascultă. De exemplu, în Bulgaria pot să vă spun sigur că se ascultă mult mai mult rock decât în România. La ei există un festival vechi de rock pentru că primarul e rocker nebun care vopseşte pe blocuri Whitesnake, AC/DC. Au cântat acolo nume mari: Whitesnake, Toto, o grămadă de trupe. Şi în Serbia mi-ar plăcea să cântăm.

De asta am făcut discul şi în engleză, nu ca să ajungem la Londra, ci să ne lărgim orizontul şi baza de fani în Europa de Est. Cred că scăderea calitativă a muzicii din România ne împinge să căutăm şi alte pieţe. Când muzica ta se difuzează greu – şi slavă Domnului că avem internetul şi muzica noastră este cunoscută pentru că o răspândesc fanii noştri – trebuie să cauţi şi alte pieţe. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/TLbi4ecZ8Wo?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Cum vezi scăderea calităţii muzicii? La noi cred că fenomenul ăsta al pieselor pe bandă rulantă a făcut foarte mult rău. Nu cred că trebuie difuzată orice muzică dance, la fel cum nu cred că trebuie difuzată orice muzică rock. Din cauza acestei ascensiuni a muzicii dance, foarte mulţi artişti pop, rock, au făcut şi ei pasul spre dance, făcând practic din muzica lor un compromis, pentru că, dacă acum cânt rock şi mă apuc să cânt ceva ca Alexandra Stan sau Inna sau DJ Project, nu o să mai fiu eu însumi, la fel cum nici ei, dacă ar cânta rock, nu ar mai fi ei înşişi. Nu aş mai fi sincer, onest.

Cred că trebuie să faci muzica pe care poţi să o faci. Noi asta ştim să facem. Dacă ea se vinde... În genul rock, nu cred că poţi să spui că muzica noastră nu este comercială. În condiţiile în care în ţară se difuzează 90% dance, sigur că nu suntem comerciali. La ce colaborări de importante vă mai gândiţi pentru viitorul videoclip? Deocamdată ar trebui să alegem noul single. O să facem un focus grup ca să nu îl mai alegem de capul nostru, tocmai pentru că este o piaţă muzicală ciudată. Să vedem piesa care ar avea cele mai mari şanse de difuzare. Pentru că la noi e vorba de şanse de difuzare.

Piesa aleasă va naşte un concept, nu ştiu dacă va fi un concept care să aibă şansa unei personalităţi ca Victor Rebengiuc, care a contat enorm pentru ultimul videoclip al nostru şi l-a propulsat foarte mult. Va trebui să alegem piesa, să ne gândim la o poveste potrivită şi dacă în ea intră o personalitate, ar fi mişto, cineva care să împingă vizual muzica. Cum aţi ajuns la titlul "Să facem sex" pentru o piesă? "Să facem sex" este un cântec despre cum sexul ar putea salva o relaţie. Am făcut odată un exerciţiu de imaginaţie şi m-am gândit: - era şi o carte a lui Beigbeder, "Dragostea durează trei ani" - toată lumea spune că relaţiile se termină pentru că bărbaţii şi femeile se plictisesc, intervine rutina şi voiam să spun că nu e adevărat şi că poate sexul ar putea să salveze o relaţie. De ce sexul nu ar putea să ţină două persoane împreună şi să ajungă să se reinventeze? Sunt o grămadă de lucruri în sex pe care nu le aplici în viaţa de zi cu zi, de exemplu, atunci când fac dragoste cei doi parteneri uită de ego-ul lor. Te gândeşti să îl mulţumeşti pe celălalt, să îi produci plăcere şi celălalt poate face la fel. Plăcerea mea e plăcerea ta. În viaţă nu mai faci aşa. Eşti egoist, nu încerci să îl mulţumeşti pe celălalt, ba mai mult, încerci să te impui, să îl schimbi pe celălalt.

Cumva cântecul către chestia asta pledează. La un moment dat, să uiţi de tot şi să înveţi din sex să salvezi o iubire. A fost un exerciţiu de imaginaţie. Mă gândeam că nimeni nu cântă despre sex într-un mod onest, cinstit. Foarte puţină lume va recunoaşte că sexul e o componentă importantă în viaţa lor. Când tu spui "să facem sex", eu spun: "Nu, să facem dragoste". Toată lumea vede o diferenţă foarte mare între sex şi dragoste. Mie mi se pare că nu poţi să faci sex dacă nu este totuşi o atracţie care e mai mult de sex, pentru persoana din faţa ta. Nu faci sex cu oricine. Faci sex cu cineva care înseamnă ceva. Poate că ai vorbit ceva cu ea...Până la urmă şi felul în care se comportă, şi limbajul corporal înseamnă ceva. Nu cred că e chiar aşa, oricine îţi iese în cale te duci şi faci un one night stand şi ai făcut sex. Mai bine bei o bere decât să fie aşa.

De unde a venit inspiraţia pentru piesele de dragoste de pe album? Niciodată nu este sută la sută o experienţă proprie sau sută la sută o experienţă de observaţie. Lucrurile se amestecă. Nu poţi să îţi transpui viaţa efectiv punct cu punct într-un cântec şi nici nu ar fi interesant. Eu am şi chestia asta... Pot să stau la o cafenea, mă uit la un cuplu pe terasă şi aproape devin enervant, probabil, pentru ei, că îi studiez. Asta e o chestie de la actorie.

Întotdeauna mă uit la oameni, îi studiez, poate găsesc ceva interesant, cum vorbesc, un timbru, un râs, şi poate îl voi folosi într-un rol. Tot mă uit la oameni, stau şi mă gândesc, îi aud câteodată ce discută şi îmi vine în minte câte un cântec. Îmi aduc aminte că am văzut odată un bătrân care dansa pe o stradă şi aşa mi-a venit o idee pentru un cântec. Era un fel de boschetar. Era genial, era foarte liber.

Cântecele îmi vin din poveşti de viaţă. Cântecele de iubire sunt născute şi din altfel de raportare. La 37 de ani te uiţi altfel la viaţă, faţă de 22. Te uiţi cu conştiinţa că nu eşti veşnic. La 22 de ani nu îţi pui întrebări despre moarte, despre ce mai fac eu de acum înainte sau că jumătate din viaţă s-a terminat. Nu te uiţi la asta. La 37 de ani începi să te uiţi şi să te gândeşti puţin mai mult la viitor, te întrebi dacă ceea ce îţi doreşti este ceea ce îţi trebuie cu adevărat şi te întrebi dacă nu ar trebui să îţi doreşti mai puţin. Cum te uiţi la viitor? Eu tot timpul mă uit cu speranţă, dar nu pot să nu mă gândesc că nu am să fiu veşnic. Te gândeşti dacă este important să investeşti aşa de mult în profesia ta sau nu ar fi mai important să stai să priveşti viaţa şi să te bucuri de ea. Pe de altă parte, mie îmi place foarte mult să muncesc, mă bucur când muncesc şi după ce munceşti te întrebi dacă a meritat să faci asta. Poate ai pierdut nişte weekend-uri în care să stai să priveşti marea pe plajă fără să spui nimic. Trebuie să te împaci cu ideea că atunci când ai ales ţi s-a părut ok să alegi aşa. Nu te-a forţat nimeni să stai la birou, să munceşti trei ani la un album, să nu te duci la mare sau să trăieşti mai simplu sau să te retragi din oraşul ăsta oribil şi să cultivi roşii undeva în Breaza. Mai mult sau mai puţin poţi să alegi. Mă uit cu perspectiva asta. Sper să fiu împăcat şi pot să spun că sunt împăcat 80% cu ceea ce am făcut până acum. Sigur că am şi regrete, dar nu ai cum să ai totul. E ca la bursă, nu poţi să vinzi când e cel mai sus şi să cumperi când e acţiunea cel mai jos. Care ar fi lucrurile pe care nu le-ai făcut până acum? Cel mai important lucru oricum nu îl mai pot face. Nu vreau să vorbesc despre asta, dar staţi liniştiţi, că este. Ceea ce aş vrea să fac.... Aş vrea să fiu mai generos cu cei din jurul meu şi mai atent la cei din jurul meu. Dacă munceşti poţi să faci asta. Ştii cum se spune: o dependenţă se înlocuieşte cu altă dependenţă. Deci poţi să schimbi nişte lucruri dacă vrei. Nimeni nu este mulţumit pe deplin în pielea lui şi merită să faci lucruri care să te facă să fi mai mulţumit de tine. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/9PSyukUBfaU?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>