Sloganul PNȚCD: "Faceţi loc, ţărăniştii intră-n joc!"
- Departamentul Politic
- 11 mai 2012, 17:45
Liderii PNŢCD Maramureş speră să obţină în urma alegerilor din iunie, 14 primari localităţile din acest județ. Sloganul de campanie este "Faceţi loc, ţărăniştii intră-n joc!".
"Deşi PNŢCD la nivelul judeţului se află într-o cursă accelerată de regrupare, avem şanse reale să obţinem 14 posturi de primar, iar în alte 43 de localităţi avem candidaţi pentru consiliile locale. Majoritatea celor care au ales să se înscrie în PNŢCD sunt oameni cu un statut profesional bine conturat, sunt reprezentativi au imagine deplin conturată în comunitate şi reprezintă un garant al aducerii voturilor", a declarat, azi, potrivit Agerpres, într-o conferinţă de presă, preşedintele PNŢCD Maramureş, Doru Dăncuş.
Liderul ţărăniştilor a mai precizat că, în urma consultărilor la nivelul organizaţiei, s-a decis ca membrii şi simpatizanţii partidului să susţină candidatura la funcţia de preşedinte al CJ Maramureş a deputatului independent Gheorghe Zoicaş, iar pentru cea de primar al municipiului Baia Mare pe liberalul Cătălin Cherecheş care candidează a doua oară pentru aceiaşi demnitate publică.