SENATUL EVZ: I-am văzut deja...

SENATUL EVZ: I-am văzut deja...

Ştiu, e inutil să-ţi pierzi vremea cu nişte oameni (Ponta, Antonescu, Voiculescu) care s-au şi "autotrântit", ca să zic aşa, chiar înainte de investitură. Minciuna funcţionează deja la turaţie maximă. Lumea a râs de componenţa guvernului.

Eu cred că ar trebui mai degrabă să ne treacă fiori reci pe şira spinării. La potenţialul distructiv arătat până acum, nu merită să dai doi bani pe viitorul acestei ţări. Unii prieteni îmi spun că, până la alegerile din toamnă, uslaşii se vor abţine să fure. Nu cred. Ar însemna că nu mai există nicio logică în viaţa publică din România.

Într-o clipă, s-a ruinat tot ce fusese acumulare lentă şi încercare de a depăşi onorabil aceste vremuri cumplite. Când, după instalarea cabinetului Ungureanu, începuse, în fine, să se vorbească limba raţiunii, când justiţia dădea semne de independenţă, forţele întunericului au decis că guvernul trebuie să plece. În locul discursului european, scena a fost invadată de icnetele felixiote, de departe cea mai pregnantă voce a coaliţiei, mult chiar peste interjecţiile dictatoriale ale lui Antonescu. Totul a fost tranşat dintr-o lovitură: agricultura intră, cu "ăla mic" cu tot, între fălcile flămânde ale lui Voiculescu, învăţământul e lăsat în seama plagiatorilor. Cât despre economie, turism şi celelalte, ne răcim gura de pomană. E limpede că toată speranţa lui Ponta a fost transferată pe umerii lui Florin Georgescu, renumit pentru "magiile parţiale" din confruntările cu instituţiile bancare internaţionale.

Nici nu s-au înscăunat, că uslaşii ne-au şi pleznit scurt peste bot, invitându-ne să ne scoatem din cap nădejdea instaurării "echităţii sociale". Personal, n-am nicio deziluzie: trebuia să fii tare prost să crezi fie şi-o iotă din răgetele lor complet iresponsabile. Ieri, uslaşii urlau că ţara e îndatorată pe secole de-acum înainte. Azi, Adrian Năstase constată că nu suntem chiar aşa împovăraţi. Şi totuşi, am şi eu o dorinţă: ca, măcar la disperare, prin septembrie-octombrie, când românul va realiza dimensiunile coşmarului, să se gândească şi la bieţii profesori, care au primit, sub Tăriceanu, câte o sută de euro pentru a-şi cumpăra cărţi. Nu pledez în nume propriu, pentru că n-am beneficiat şi nu voi beneficia de această sumă care i-a fericit pe profesori, librari şi editori. Ar fi şi un prilej de mică relansare economică în zona culturii. În plus, dacă există în România un bazin al social-democraţiei, el s-a cuibărit în zona învăţământului.

Acum câţiva ani, Asociaţia Editorilor din România i-a trimis lui Emil Boc un material documentar legat de acest subiect. Poate că vreunul din aflătorii în treabă ai viitorului guvern dezgroapă memoriul şi-i dă curs. Măcar ca măsură de precauţie: poate că în felul acesta profesorii vor citi mai mult şi vor petrece mai puţine ore la televizor, unde, am auzit, până şi Badea a început — fireşte, preventiv, până se vede Felix cu sacii în căruţă — să ia echipa desemnată la refec. P.S. Apropo de "magii parţiale": guvernul Ungureanu anunţase o mărire a salariilor cu 15 la sută. Uslaşii promit 8 la sută. De fapt, 6 şi ceva, pentru că procentul se calculează pe sumele deja diminuate. În schimb — o, ce veste minunată! — creşte deficitul... Adică, urmează împrumuturi la greu. Felicitări!

Ne puteți urmări și pe Google News