Lindsay Lohan o va juca pe Elizabeth Taylor într-un film de televiziune
- Măd ălina Piloff
- 24 aprilie 2012, 18:38
![Lindsay Lohan o va juca pe Elizabeth Taylor într-un film de televiziune](https://media.evz.ro/wp-content/uploads/2012/04/lindsay-lohan-o-va-juca-pe-elizabeth-taylor-intr-un-film-de-tele.jpg)
În pelicula ce marchează revenirea lui Lindsay Lohan în cinematografie, după problemele sale legale, actriţa o va interpreta pe celebra Elizabeth Taylor, scrie "The Telegraph".
Lindsay Lohan a fost prima persoană confirmată din distribuţia filmului "Liz & Dick", o peliculă care este bazată pe viaţa lui Taylor şi se concentrează pe relaţia acesteia cu actorul Richard Burton, cu care s-a căsătorit de două ori. "Am admirat-o şi am avut un enorm respect pentru Elizabeth Taylor. Nu a fost numai o actriţă incredibilă, ci şi o femeie incredibilă", a declatrat Lohan. Încă din 2007 Lindsay Lohan este în atenţia presei din pricina problemelor pe care le-a avut cu autorităţile. Ea şi-a terminat de curând orele de muncă în folosul comunităţii şi pare să încerce să îşi revitalizeze cariera. De curând Lindsay Lohan a apărut la "Saturday Night Live" şi a fost invitată într-un episod al serialului "Glee". Sursă: The Telegraph
![](/wp-content/themes/evz/assets/img/evz_comunicate.gif)