La presiunea șoferilor, Oprescu susține că Pasajul Pipera va fi deschis „în câteva zile” | VIDEO

La presiunea șoferilor, Oprescu susține că Pasajul Pipera va fi deschis „în câteva zile” | VIDEO

Edilul-șef al Capitalei, Sorin Oprescu, susține că va inaugura Pasajul Pipera în câteva zile. Acesta s-a arătat puțin iritat de faptul că lucrările nu au fost încă finalizate și i-a cerut socoteală șefului Departamentului de Infrastructură din cadrul Primăriei Capitalei, Mădălin Dumitru.

Edilul-șef a traversat pe jos pasajul Pipera în această dimineață. S-a oprit de câteva ori, fiind nemulțumit de faptul că nu sunt amenajate parcări, că există un chioșc de flori care strică tot peisajul sau pentru a citi un mesaj: ”Băi, țărane, să-i închizi prăvălia lu' mă-ta”. A cerut ca să se rezolve problema parcărilor, l-a certat pe directorul Mădălin Dumitru că au stagnat unele lucrări și a cerut să se spele mesajul inscripționat pe marginea drumului. „În câteva zile îi vom da drumul. 48.000 de mașini, care vin din norul orașului, vor putea traversa acest pasaj. Nu i-am dat drumul pentru că au mai fost lucrări de făcut la locale, iar zăpada a îngreunat lucrarea”, a explicat edilul-șef, care nu a vrut să spună o dată exactă când șoferii vor putea circula pe pasaj. „Domnule primar, nu găsiți panglica?” Un bărbat s-a apropriat de edilul-șef și l-a întrebat când va inaugura pasajul. „Nu găsiți panglică și foarfecă? Atunci folosiți foarfecele chirurgicale. Vă iubesc și v-am votat, deshideți odată pasajul”, a replicat omul. O femeie reclama faptul că are peretele crăpat de la lucrări și i-a cerut edilului-șef să ia câinii care dorm lângă pasaj. „Nu pot trece copiii de ei. Și peretele de la bloc s-a crăpat din cazua lucrărilor, să veniți să vedeți. Nu vă supărați domnule primar, dar, odată la 100 de ani, puteți să vorbiți și cu noi”, a spus femeia, care a adăugat că atâta merită și ea pentru praful și zgomotul care l-a suportat până a fost construit pasajul. După ce a inspectat podul, edilul i-a cerut directorului să monteze camere video, pentru a monitoriza șantierul și traficul, și să grăbească lucrările. Pasajul Pipera, pe care primarul Sorin Oprescu anunţase că îl va inaugura spre finalul anului trecut, a fost construit pentru a se realiza supratraversarea bulevardului Barbu Văcărescu, pe de o parte, şi a Căii Floreasca, pe de altă parte. Cei care traversează zona de Nord a Capitalei cu maşina pierd între 80 şi 120 de minute în fiecare zi din cauză că nu pot traversa Pasajul Pipera. Deşi a promis că va inaugura "scurtătura" care ar economisi timpul şi banii cheltuiţi pe carburanţi de şoferi, încă de la sfârşitul anului trecut, pe pod nu se poate circula nici în prezent. Până acum, pasajul a fost inaugurat pe hârtie de cinci ori. Ultimul anunţ privind deschiderea noului drum a fost făcut acum câteva săptămâni. Atunci, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, spunea că se va putea circula de Paşti pe pasaj. Acum, data inaugurării este învăluită în mister, dar cum mai sunt circa două luni până la locale, e lesne de înţeles când va tăia panglica primarul Oprescu. Biroul de presă al municipalităţii nu a putut oferi o dată certă a inaugurării. Citiți și: