Vulcanul McEnroe, la Bucureşti

Vulcanul McEnroe, la Bucureşti

Porţile Arenelor BNR din Capitală se vor deschide astăzi pentru a-l primi pe unul dintre cei mai talentaţi jucători din tenisul mondial: John McEnore (53 de ani), deţinătorul a şapte titluri de Mare Şlem.

Americanul va intra pentru prima oară pe zgura de la Bucureşti de la ora 19.00 (Sport.ro), pentru un meci demonstrativ alături de Ilie Năstase, Andrei Pavel şi Mansour Bahrami.

Sportiv celebru, cântăreţ - a învăţat să cânte la chitară de la Eddie Van Halen şi de la Eric Clapton - şi actor, McEnroe a încântat asistenţa cu jocul serviciu-voleu, dar i-a îngrozit pe mulţi cu ieşirile nervoase, precedate de celebra „You cannot be serious!”, care i-au adus nenumărate amenzi, dar şi o suspendare de două luni.

„A fost şi rămâne un jucător genial, un mare talent cu un temperament vulcanic. Un regizor, fiindcă eu cred că multe dintre ieşirile lui nervoase erau regizate ca să-şi intimideze adversarii”, a declarat, ieri, pentru EVZ, Florin Segărceanu, singurul care i-a luat un set lui McEnroe la Wimbledonul din 1983.

Ne puteți urmări și pe Google News

McEnroe, venit la Bucureşti la invitaţia celor de la Enel, a fost admis în 1999 în International Hall of Fame.

Americanul a recunoscut, în 2000, faptul că a consumat cocaină, după ce s-a retras din activitate. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/ekQ_Ja02gTY" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>