Evreul dat afară din casă de două ori: o dată de un ministru nazist, apoi de urmaşii lui

Pentru că are origini evreieşti, la vârsta de 11 ani, Albert Poch, primul caricaturist al României premiat internaţional, a fost alungat de nazişti din casa natală din Babadag, judeţul Tulcea. Ministrul Justiţiei din Guvernul Antonescu semnase aplicarea legiii nazişte a deportării evreilor în Transnistria. După 70 de ani, caricaturistul care trăia într-un apartament pe Ştirbei Vodă din Bucureşti, a fost scos din nou din casă şi aruncat în stradă de urmaşii lui Constantin Cotty Stoicescu, fost ministru al justiţiei din guvernul Antonescu.

A locuit 40 de ani fără să ştie într-o clădire ce aparţinea ministrului nazist Holocaustul l-a lăsat pe Alberth Poch fără un unchi şi fără o mătuşă. Printre cei care s-au implicat decisiv în aceste evenimente se află fostul ministru al justiţiei din guvernul Anonescu, Constantin Cotty-Stoicescu. „Urmaşii lui Stoicescu au obţinut printr-o greşeală a justiţei dreptul de a intra în posesia proprietăţilor acestuia. Asta deşi în nicio o ţară care a recunoscut Holocaustul, bunurile criminalilor de război, aşa cum a fost şi ministrul de justiţie, nu au fost retrocedate urmaşilor”, explică graficianul. În anii ’50, printr-un schimb de locuinţe, Albert Poch a ajuns să locuiască pe Ştirbei Vodă. În 2002 s-au făcut cereri de retrocedare pentru clădire. Ironic, apartamentul era cerut de Rodica Macry şi Lavinia Burculeţ, urmaşii lui Constantin Cotty-Stoicescu. “Rodica Macry a început să facă diligenţele pentru a intra în posesia acestei clădiri în urmă cu aproape zece ani. Acum este grav bolnavă şi nu poate sta de vorbă cu nimeni”, ne-a declarat Vlad Macri, rudă cu moştenitoarea. Albert Poch locuieşte acum în zona Romană, într-o locuinţă pusă la dispoziţie de comunitatea evreiască. CINE ESTE ALBERT POCH Bucureşteanul Albert Poch, de 81 de ani, e un apreciat artist plastic, grafician şi caricaturist, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. A expus în saloane de artă din ţară şi din străinătate, a primit o distincţie pentru “Cea mai bună caricatură de presă în 1969” şi a colaborat mulţi ani la revista de umor “Urzica”.