La Eurovision, super-show România

La Eurovision, super-show România

Instrumente stilizate şi iniţiatorul Maestro Crew pentru Mandinga.

De sâmbătă, dansatorul şi coregraful sloven Anze Skrube, iniţiator Maestro Crew, care s-a făcut remarcat şi la "Dancing with the Stars", se află în România. Skrube a venit pentru o săptămână pentru a pune la punct coregrafia susţinută de Mandinga pe scena Eurovision 2012. Aceasta nu este singura surpriză pe care o pregătesc trupa şi TVR. Alexandru Ghilduş şi Costel Badea, profesori la Universitatea de Arte Bucureşti lucrează pentru a redesena instrumentele ce vor apărea în show. Acordeonul, toba mare sau cimpoiul vor fi stilizate şi vor avea lumini, iar sunetul se va auzi în playback. "Va fi un spectacol foarte interesant, cu costume speciale şi o coregrafie reuşită. De asemenea pe scenă vom avea instrumente stilizate", a spus pentru EVZ Dan Manoliu, şeful delegaţiei României, care a adăugat că totul se încadrează în bugetul stabilit. Elena Ionescu, solista trupei, ce a fost votată pe site-ul Wiwi Blogs ca fiind una dintre cele mai frumoase concurente, a mărturisit că trupa a intrat de ceva vreme în cantonament şi nici măcar Paştele nu l-a făcut acasă. În aceste zile Mandinga repetă la Rin Grand Hotel, mai ales că marţi urmează să plece într- un turneu de promovare la Bruxelles şi în Olanda. "Zaleilah", melodia compusă de Costi Ioniţă, ne va reprezenta în mai la Baku, Azerbaijan. "Reuşita de la Eurovision nu cred că va schimba radical părerea celor care consideră muzica mea ca fiind "manea". Probabil că există unii cărora le plăcea piesa, dar nu ştiau că este compusă de mine, şi cu această ocazie şiau făcut o impresie mai bună despre evoluţia profesională a muzicii mele şi implicit despre mine", a spus Ioniţă. Armenia s-a retras din concurs În urma unui incident petrecut în februarie, în care un soldat armean a murit în condiţii atribuite iniţial azerilor, Armenia s-a retras din Concursul Eurovision 2012, care se va desfăşura la Baku, capitala Azerbaijanului. Decizia televiziunii publice armene a rămas în picioare chiar şi când incidentul a fost elucidat şi, potrivit anchetei, soldatul armean a murit din cauza unui compatriot, şi nu din cauza unui lunetist azer. Astfel, anul acesta vor concura doar 42 de state la Baku. "Suntem cu adevărat dezamăgiţi de decizia televiziunii armene de a se retrage din concursul de anul acesta“, a spus Jon Ola Sand, responsabil cu concurenţii la Eurovision. "În ciuda efoturile EBU şi ale ţării gazdă de a asigura o participare fără incidente pentru reprezentantul Armeniei de anul acesta, circumstanţe dincolo de con trolul nostru au dus din păcate la această decizie“, a adăugat Sand. Franţa, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie şi Azerbaijan sunt calificate automat în finală. Restul statelor vor participa la două semifinale. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/l3ukcxou2xI" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Citiți și:

  • Bărbatul nevăzut din Mandinga
  • Costi, de la maneaua modernă, la Shaggy şi Eurovision
  • Selecţia naţională Eurovision 2012: două câştigătoare şi un scandal

Ne puteți urmări și pe Google News