Economie
10 lucruri pe care nu le ştiai despre IMM-urile din România
- Ana Bâtc ă
- 16 aprilie 2012, 13:06
Câte întreprinderi mici şi mijlocii credeţi că funcţionează în prezent în România? Cât de importante sunt ele în întreaga economie a ţării? Răspunsurile la aceste întrebări le regăsiţi mai jos, conform datelor furnizate de consilierul economic al premierului, Andreea Paul.
- Întreprinderile mici şi mijlocii reprezintă 99,7% din totalul întreprinderilor româneşti, fiind în total 491.805 ca număr.
- IMM-urile generează 66% din locurile de muncă de la nivelul întreprinderilor din România.
- Totodată, firmele mici şi mijlocii generează jumătate din valoarea adăugată brută la costul factorilor de producţie din economie, adică suma de 100,8 miliarde de lei.
- IMM-urile realizează 28% din totalul exporturilor directe din România, adică 34,4 miliarde de lei.
- Tot firmele mici şi mijlocii produc aproape 60% din cifra de afaceri a tuturor întreprinderilor din ţară (48,5 miliarde de lei) .
- Din totalul IMM-urilor, 89% sunt microîntreprinderi (cu mai puţin de zece angajaţi), 9% sunt întreprinderi mici (între 10 şi 49 de angajaţi), iar 1,6% sunt întreprinderi mijlocii (până la 250 de angajaţi).
- Principalele domenii de activitate: 37% din IMM-uri activează în comerţ, 11% în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, 10% în construcţii, 10% în industria prelucrătoare, 7% în transporturi, iar 5% în hoteluri şi restaurante.
- În România sunt în medie 24 de IMM-uri la 1.000 de locuitori, în timp ce în UE media este de 42 firme mici şi mijlocii la mia de locuitori.
- Antreprenoriatul are o distribuţie echilibrată pe vârste: În România, din fiecare 100 de firme cu asociat unic, 25 sunt tineri cu vârsta până la 35 de ani. Peste jumătate din antreprenori au vârsta de mijloc (33 de antreprenori au vârsta între 36 şi 45 ani, iar 22 au vârsta între 46-55 ani) şi 20 au peste 56 de ani.
- Stăm mai bine decât UE în ceea ce priveşte ponderea femeilor-manager de IMM. În timp ce media europeană este de 25 de femei proprietare de IMM, la noi este de 34,44%, potrivit unui sondaj prezentat în cadrul Cartei Albe a IMM-urilor 2011, realizată de CNIPMMR.
Recomandările noastre