Năstase și-a scos dosarele în lume

Năstase și-a scos dosarele în lume

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a lansat ieri seara un site dedicat exclusiv dosarelor sale, numit, cum altfel, codulzambaccian.ro. Într-un stil desprins din Dan Diaconescu, Năstase promite cititorilor interesați "fapte uluitoare, cunoscute de puţini, ignorate de unii, dar complet necunoscute majorităţii oamenilor".

Site-ul își propune să spună "adevărata poveste despre hărţuirea politică a lui Adrian Năstase, fost prim-ministru al României", prezentând "fapte care au creat un păienjeniş de proceduri judiciare fără sfârşit, în procese improvizate şi informaţii false care au fost scurse spre public de către cei care abuzează de puterea cu care au fost învestiţi de popor".

Cu motto-ul "Obstrucţionarea justiţiei şi hărţuirea politică nu elimină corupţia, ci o întăresc", codulzambaccian.ro prezintă fiecare caz în care este implicat numele lui Adrian Năstase: "Trofeul Calităţii", "Dosarul Zambaccian", "Mătuşa Tamara". Cei curioși cum arăta nonagenara mătușă a Danei Năstase, expertă în tranzacții cu terenuri, vor găsi pe site o fotografie a acesteia.

"Miturile pot fi distruse doar prin Adevăr, oricât ar dura până la cunoaşterea acestuia. Este efortul meu de a pune la dispoziţia opiniei publice informaţiile necenzurate privind lupta mea cu sistemul poliţienesc creat de Traian Băsescu&Co", anunţă Adrian Năstase pe blogul său.

Ne puteți urmări și pe Google News